Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu » 1 CORINTENI

1 CORINTENI

Probabil că nici una dintre epistolele apostolului Pavel nu a fost scrisă unui grup mai frământat de probleme, de compromisuri cu păcatul şi de lupte ca această scrisoare adresată creştinilor din oraşul Corint. Au existat glasuri care au spus că Biserica din Corint poate fi numai în parte şi cu greu considerată o Biserică „creştină”. Totuşi, faptul că Pavel o numeşte aşa şi mai ales faptul că Duhul Sfânt a socotit că scrisorile adresate de apostol credincioşilor de acolo merită să fie păstrate în canonul Noului Testament, ne îndeamnă să avem o altă părere. Este bine să stăruim cu atenţie asupra acestei Biserici şi să vedem ce mesaj găsim în epistolele adresate ei pentru viaţa Bisericilor de astăzi.

Titlul: În originalul grec, cartea se numeşte: „Pros Korinthious A” – „Către Corinteni A” (sau „întâia”).

Autorul: Pavel este nu numai autorul acestei epistole, ci şi fondatorul Bisericii din Corint (1 Cor. 4:14-15). 

De fapt, apostolul Pavel le-a scris corintenilor nu una, ci patru epistole. Ne-au rămas numai două dintre el, cea de a doua și cea de a patra. Celelalte două s-au pierdut sau, așa cum cred unii comentatori, au fost incluse în textul a ceea ce noi numim azi 2 Corinteni.

O recapitulare scurtă a activității apostolului așa cum este descrisă în aceste două epistole și în Faptele Apostolilor ne va ajuta să înțelegem cum au ajuns să fie scrise. 

Prima dată, apostolul Pavel a ajuns la Corint singur, după ce întâmpinase împotrivire la Filipi, Tesalonic, Berea și Atena (Fapte 16 și 17). Ca să trăiască, Pavel s-a întors temporar la prima lui meserie, facerea corturilor (Fapte 18:1-3). S-a asociat cu o familie de creștini evrei alungați de împăratul Claudiu din Roma, Acuila și Priscila. Când au sosit Sila și Timotei cu un ajutor material din Filipi, apostolul Pavel a lăsat corturile și s-a consacrat lucrării cu oamenii. Pentru că cei din Sinagoga evreiască nu i-au mai dat voie să vorbească acolo, Pavel și-a mutat activitatea în casa lui Iust, aflată în imediata apropiere a sinagogii (Fapte 18:5-7). Crisp, fruntașul sinagogii, împreună cu toată familia lui s-au convertit și s-au dus împreună cu Pavel, ceea ce trebuie să fi fost un mare șoc pentru evrei (Fapte 18:12-17).

Ca și în Atena, apostolul a vrut să plece repede mai departe și, eventual, să se întoarcă acasă, la Ierusalim și Antiohia. Imoralitatea crasă din Corint îi făcea scârbă, iar conștiința lui curată de fost fariseu îl împingea să iasă cât se putea mai repede din acea cloacă de păcat. Dumnezeu i s-a arătat însă într-o vedenie și văzându-i ezitările, l-a ,,arestat“ să stea în Corint:

„Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate” (Fapte 18:9-10).

Interesant și edificator este că Dumnezeu l-a lăsat pe apostol să plece repede din Atena, sediul filosofilor și al culturii aristocraților, dar l-a reținut în Corint, locul rău famat al desfrâului deșănțat (!). Pavel a lucrat cu oamenii din Corint timp de 18 luni, iar la plecarea lui, cetatea avea o adunare creștină destul de numeroasă.

Din Corint, trecând prin Efes și Ierusalim, Pavel s-a întors la Antiohia (Fapte 18:18-23), unde a stat până ce a întreprins cea de a treia călătorie misionară (Fapte 18:23). 

Ajuns iar în Efes, apostolul a aflat de declinul bisericii din Corint și s-a grăbit să le scrie o scrisoare pripită, căutând să-i aducă la pocăință.  

,,V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu …“ (1 Cor. 5:9).

Unii comentatori spun că ceva din conținutul celei dintâi epistole pierdute se află în 2 Corinteni 6-7.

Când a aflat însă mai multe amănunte de la familia lui Cloe (1 Cor. 1:11)  și probabil de la colaboratorii săi Stefana, Fortunat şi  Ahaic (1 Cor. 16-17), Pavel s-a așternut să le scrie o altă epistolă, pe care noi o numim astăzi 1 Corinteni. Ea conține răspunsurile apostolului Pavel la întrebările primite prin Cloe sau printr-un mesaj venit din Corint. 

1 Corinteni a fost trimisă apoi de Pavel prin Timotei, împreună cu o promisiune:

,,La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc. De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi mai rămâne totuşi în Efes până la Cincizecime, căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici“ (1 Cor. 16:5-9).

Aceste planuri ale lui Pavel au fost date peste cap de întoarcerea lui Timotei cu vești cum nu se poate mai rele despre biserica din Corint. Apostolul a lăsat toate și a fugit la ei. Vizita lui n-a fost însă primită cu bucurie. Dimpotrivă! Pavel a trebuie să plece repede din mijlocul lor. Când scrie ceva despre ea, Pavel numește vizita drept un dezastru. Cei care se impuseseră adunării din Corint drept ,,lideri“, unii chiar auto-intitulați ,,apostoli“, l-au batjocorit și l-au alungat:

,,În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus, pe care noi nu L-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine! Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” (2 Cor. 11:4-5).

Apostolul le-a scris atunci o a treia epitolă, pe care n-o avem dar pe care unii o văd în rezumat în 2 Cprinteni 10-13. 

Pentru că Tit tocmai pleca să adune ajutoare pentru Ierusalim de la bisericile din Macedonia și Ahaia, apostolul Pavel trimite epistola prin el (2 Cor. 8:16-24). În acea epistolă, Pavel face apel la autoritatea lui apostolică. Probabil impresionați și de prestanța lui Tit, cei din Corint sunt înclinați, prin Duhul, spre pocăință. 

În acest timp, apostolul Pavel trece el însuși prin mari probleme la Efes. S-ar putea să fie vorba de încercările descrise și în în Fapte 20:

,,Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor“ (Fapte 20:19).

,,Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (1 Cor. 15:32).

Pavel a rămas în Efes doi ani (Fapte 19:10), după care, încurajat de raportul misionar adus de Tit, se așterne la scris și le trimite ceea ce noi consideram azi a fi 2 Corinteni. Bucuria apostolului este vizibilă. Tonul este pastoral și plin de simpatie. 1 Corinteni este epistola mustrărilor. 2 Corninteni este epistola confirmărilor.

Contextul scrierii: 

Corintul era un mare centru comercial, cultural, religios şi vai, un mare centru al desfrâului. Intrarea apostolului în oraş s-a petrecut la mai bine de o sută de ani după ce Iulius Cezar reconstruise cetatea, transformând-o într-o nouă capitală a Ahaiei. Din punct de vedere maritim, Corintul era un oraş situat pe promontoriul dintre două porturi: Chencrea la est şi Laceum la vest. Această poziţie i-a asigurat accesul traficului maritim comercial din toată lumea. Când spuneai Corint, spuneai afluenţă materială, tranzacţii comerciale, garnizoane militare, lux, afluenţă materială şi… iar afluenţă materială. Când Pavel aminteşte de: „aur, argint şi pietre preţioase” în capitolul 3, el vorbeşte cu oameni care cunoşteau foarte bine valoarea acestor mărfuri.

La 16 kilometri de porţile cetăţii se întindeau câmpurile destinate Jocurilor Istmice, un corespondent al Jocurilor Olimpice de astăzi. Din patru în patru ani veneau acolo atleţi din toată lumea să se întreacă în tot felul de jocuri dintre care cursele, boxul şi luptele erau cele mai renumite. Pavel face aluzie la aceste întreceri în capitolul 9.

Sus pe înălţimea Acropolis, dominând şi la propriu şi la figurat cetatea, se înălţa mândru Templul Afroditei, zeiţa iubirii şi a fertilităţii. O mie de preotese practicau prostituţia ca parte a ritualului de închinăciune. Corintul era un oraş al viciului. Pe străzi se plimbau bărbaţi homosexuali care-şi lăsaseră părul să crească ca la femei. Vorbind despre ei, Pavel scrie în l Cor. 11:4:

„Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung…”

Ne putem închipui ce mare trebuie să fi fost dezgustul lui Pavel la vederea decadenţei morale din jur. Nici în Antiohia nu întâlnise o aşa combinaţie de „înţelepciune” lumească şi imoralitate animalică. În toată Biblia nu se găseşte o descriere mai vie a stării de păcat a omenirii decât aceea făcută de Pavel în capitolul 1 al epistolei către Romani. Este suficient să spunem că acel comentariu trist fusese scris pe vremea în care apostolul se afla în cetatea Corintului.

Pavel a venit la Corint după ce vizitase Atena. Acolo avusese o experienţă nu prea încurajatoare cu cei ce-l ascultaseră (Fapte 17:15-34). Probabil că starea lui sufletească nu era prea bună. Grecia nu părea să fie un câmp bun pentru Evanghelie. După îngâmfata Atena, a urmat decăzutul Corint! Nu-i de mirare că Dumnezeu a trebuit să i se arate noaptea şi să-l încurajeze:

„Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate”. Aici a rămas un an şi şase luni, şi învăţa printre Corinteni Cuvântul lui Dumnezeu” (Fapte 18:9-10).

Aşa a luat fiinţă Biserica Nou Testamentală din Corint alcătuită din bărbaţi şi femei, evrei şi dintre neamuri, sclavi şi oameni liberi. Despre caracterul şi caracteristicile acestei adunări găsim ceea ce spune Pavel în cap.l:26-31 şi 6:9-11:

„De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales…”, „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi…”

Conţinutul cărţii:

 1 Corinteni este o scrisoare plină de mânie, de mustrare, de corectare şi de învăţătură. După cele 18 luni petrecute în Corint, Pavel a plecat la Efes unde a stat 3 ani de zile. Fiind acolo, el a primit o scrisoare din partea credincioşilor din Corint în care i se cerea părerea despre căsătorie şi despre carnea rămasă de la jertfele păgâne. Trei foarte cunoscuţi membrii ai adunării din Corint i-au adus lui Pavel scrisoarea la Efes: Ştefanas, Fortunat şi Ahaic (1 Cor. 16:17, 18). Nu încape nici o îndoială că între Pavel şi aceşti trei fraţi din Corint au avut loc discuţii amănunţite din care apostolul a aflat despre starea decăzută a credincioşilor Corinteni. Răspunsul lui Pavel este îndreptat deci nu numai spre problemele ridicate de ei, ci înspre combaterea şi corectarea tuturor relelor despre care aflase.

Situaţia ar putea fi descrisă în aceste cuvinte: Cei din Corint fuseseră cu adevărat întorşi la Christos şi formau acum o adunare de copii ai lui Dumnezeu. Ei o rupseseră în teorie pentru totdeauna cu idolatria şi cu practicile idolatre. Totuşi, ei nu puteau, peste noapte, să se desprindă de ceea ce fusese aşezat an după an „în ei” şi nu ştiau cum să se dezlipească de ceea ce continua să se întâmple „în jurul lor”. Practica vieţii lor nu se ridicase la nivelul „teoriei”.

Misionarii de astăzi ne povestesc despre situaţii asemănătoare în care se găsesc unii convertiţi din ţările păgâne.

Acceptarea lui Christos este amestecată adeseori cu forme tradiţionale de idolatrie străveche. Oamenii nu se pot desprinde imediat de „formele” care le-au dat identitatea naţională timp de secole.

Se ajunge astfel la o stare de impas, pe care unii încearcă să o depăşească pe calea compromisurilor. Aşa şi-au făcut loc în Biserică, de-a lungul veacurilor, tot felul de sărbători şi de obiceiuri păgâne ca: rugăciunea pentru cei morţi, teama de spiritele celor morţi, pomana pentru sufletul morţilor, cultul regenerării de la schimbarea anilor, descântecele şi sărbătorirea unor zile preluate din calendarele păgâne. În relaţia cu păcatul, compromisul înseamnă însă „robie” spirituală (6:12).

Corintenii au avut nevoie ca cineva să le spună că nu există nici o cale de mijloc: ori cu Dumnezeu, ori cu lumea păgână. O alegere trebuia făcută şi această alegere trebuia făcută repede. Acesta este în esenţă mesajul din l Corinteni 5 şi 6. Duhul Sfânt este întristat într-o adunare în care este tolerat păcatul:

„Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?… căci Templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi şi voi”(3:16-17}…

”să fi fost dat afară din mijlocul vostru”… „Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela”(5:2, 13).

„Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (6:20).

Care au fost problemele majore din biserica din Corint?

Epistola este ca un sandviș cu mai multe feluri de umpluturi. Cele două felii care-l alcătuiesc sunt învățătura despre ,,cruce“ (1 Cor. 1) și despre ,,învierea morților“ (1 Cor 15).

În ceea ce privește învățătura despre cruce, apostolul trebuie să-i scoată pe corinteni din reflexul gândirii grecești pentru care ceea ce se întâmpla cu trupul nu avea nici un fel de valoare. Ei nu puteau pricepe că o jertfire a trupului poate aduce izbăvire la nivelul sufletului.

,,De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.” 

Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii (1 Cor. 1:17-21)“.

Pavel le atrage atenția că certurile de partide dintre ei s-au dezvoltat tocmai pentru că n-au înțeles importanța ,,crucificării“. Nici Pavel, nici Petru și nici Apolo nu pot fi lideri ai Bisericii pentru că niciunul din ei n-a murit pentru ei pe cruce.

În ceea ce privește învierea, apostolul trebuie iar să-i ajute să depășească limitările gândirii lor grecești. Grecii credeau în nemurira sufletului, dar nu vedeau de ce ar trebui și trupul să învieze. Cu migală și cu argumente din lumea creației lui Dumnezeu, apostolul le dovedește realitatea trupească a vieții de după moarte. Cel mai mare argument al său rămâne însă învierea lui Christos, urmată de arătările Lui de după moarte:

,,Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. 

De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu”. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. 

Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc“ (1 Cor. 15:42-49).

Temele abordate în interiorul acestui sandviș sunt:

Dezbinările. Se formaseră în biserică ,,bisericuțe“ centrate în jurul anumitor lideri. Unii pretindeau că-l urmează pe Pavel, alții pe Petru, alții pe Apolo, iar alții, cei mai superspirituali, disprețuindu-i pe toți ceilalți, pretindeau că sunt ,,ai lui Christos“ (1 Cor. 1:10-16; 3:1-9).

Imoralitatea. Creștinii din Corint tolerau prostituția și incestul. Nimeni nu-i punea pe astfel de oameni sub disciplină (1 Cor. 5:1-13).

Procesomania. Membrii din Biseică se dădeau unii pe alții în judecată, mergând să-și rezolve conflictele la cei din afara bisericii, nu în biserică (1 Cor. 6:1-8).

Idolatria. Unii amestecau noua închinare la Dumnezeu cu formele străvechi de închinare păgână (1 Cor. 6:9-11).

Feminismul. Emanciparea creștină le făcuse pe unele surori din biserică să pretindă o nivelare a autorității și să abandoneze orice diferență între sexe (1 Cor. 7:1-40; 11:1-16).

Carnea jertfotă la idoli. În Corint, toată carnea era oferită zeilor și numai după aceea era pusă în vânzare pe piață. Conștiința creștină sensibilă a unora îi făcea să refuze să mănânce astfel de jertfe, rezumându-se la un fel de vegetarism creștin (1 Cor. 8:1-13).

Cina Domnului. Pe vremea aceea, Cina era mai mult un fel de masă de dragoste, pâinea și vinul fiind mâncate împreună cu toate celelalte mâncăruri aduse de acasă. Profitând de aceasta, cei care doreau să se dea în spectacol continuau practica epicurienilor, care se ghiftuiau și se îmbătau la astfel de mese. O ocazie care ar fi trebuit să le aducă aminte de jertfa lui Christos, ajunsese astfel să fie un prilej de dispreț și invidie (1 Cor. 11:17-34).

Darurile duhovnicești. Goana după manifestările supranaturale ale vorbirii în alte limbi instaurase în adunare o atmosferă mistică haotică, în care fiecare își trăia singurătatea ,,în comun“. Corintenii abandonaseră ,,profeția“, predicarea clară și limpede a adevărului Scripturii, în favoarea unor mesaje dobândite instantaneu, direct dela Dumnzeu, într-o stare de transă.

,,Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi. 19 Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă“ (1 Cor. 14:18-19).

Pavel observă că vizitatorii pot ajunge foarte lesne la concluzia că cei din adunarea creștină ,,au înebunit“ (1 Cor. 12 – 14).

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Una dintre cele mai frumoase lecţii pe care le dă Pavel Corintenilor este lecţia exemplului personal. Ca reprezentant al lui Christos într-o lume pierdută, apostolul se dă pe sine pildă celor din greu încercata Biserică a Corintului. Sub presiunea lumii, credincioşii din toate timpurile au avut nevoie de lideri care nu numai să le spună ce au de făcut, ci să le şi arate cum trebuie trăită viaţa creştină. În capitolul 4:16 el spune: „de aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele”, adăugând în capitolul 11:1: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Christos”.

Iată cele zece pasaje în care Pavel se dă drept exemplu demn de urmat:

1. Loialitate în mesaj, metodă şi motivaţie (2:1-5).
2. Seriozitate în punerea temeliei şi în zidirea de deasupra (3:10-23).
3. Credincioşie în lucrul încredinţat lui (4:1-6)
4. Răbdare în suferinţele pentru Christos (4:9-16)
5. Consideraţie pentru fratele mai slab (6:12; 8:13)
6. Renunţare la drepturi şi privilegii (9:12-18)
7. Negare de sine pentru câştigarea altora (9:19-23)
8. Autodisciplinare a trupului şi a comportamentului (9:27; 10:33)
9. Stăpânire de sine în adunările publice (14:18-20)
10. Râvnă şi recunoştinţă (15:9-10)

SCHIŢA CĂRŢII 
Introducere (1:1-9)

I. MUSTRARE PENTRU DEZBINARE 1 – 6 
(Corintenii se complăceau în a da slavă oamenilor -1:12)

Partidele ataşate oamenilor sunt rele:

  • pentru că mântuirea prin Cruce înlătură orice fel de înţelepciune omenească (v.18-31)
  • deoarece adevărata înţelepciune este dată de Duhul Sfânt; ea nu aparţine oamenilor (v.5-13)
  • deoarece „învăţătorii” nu sunt decât „slujitori”; puterea este a Domnului (3:5, 6, 21; 4:1)
  • atâta timp cât această „fală” (5:2) este ipocrită (5:6), căci credincioşii continuau să se complacă în mijlocul unor păcate murdare ca incestul, dările în judecată şi abuzurile de tot felul.

II. RĂSPUNSURI LA PROBLEME RIDICATE 7-15 
(Corintenii i-au scris lui Pavel despre aceste probleme – 7:1)
cap. 7 – Răspuns la problema: „căsătorie sau celibat?”
cap. 8-10 – Despre carnea rămasă de la jerfele păgâne.

  • Principiul (cap.8),
  • exemplul lui Pavel (9),
  • avertismente din Scriptură (10),
  • rezolvarea (10:23-11:1)

cap.11 – Ţinuta femeii în adunare (v.2-16) şi comportarea la Cina Domnului (v.17-34).
cap. 12-14 – Răspuns în problema darurilor spirituale.

  • distribuite de Duhul (12),
  • sărace fără dragoste (13),
  • inferioare profeţiei (14).

cap. 15 – Răspuns la problema învierii sfinţilor.

  • Relaţia cu învierea lui Christos (v. 1 -19),
  • perspectiva (v.20-34),
  • trupurile celor înviaţi (v.35-49),
  • „taina” (v.50-58).

cap. 16 – Apendice 

+++

Comentarii aplicative:

1. Imperativul dragostei

Text: 1 Cor. 13

Apostolul Pavel vorbește despre dragoste uneia din cele mai decăzute din bisericile păstorite de el. Nici nu se putea altfel! Și iată de ce:

Dragostea face parte din triada capitolelor în care apostolul și-a sistematizat teologia. Credința, nădejdea și dragostea apar nu numai în 1 Cor. 13:13, ci și în celelalte epistole. Ele sunt semnul distinctiv al învățăturii lui Pavel. Credința cuprinde tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru salvarea noastră, nădejdea cuprinde tot ce va face Dumnezeu pentru proslăvirea noastră, iar dragostea cuprinde tot ce face Dumnezeu pentru sfințirea/desăvârșirea noastră. Credința este despre trecut, nădejdea este despre viitor, iar dragostea este despre prezent.

Dragostea reprezintă responsabilitatea conlucrării noastre cu Dumnezeu. Pentru ceeea ce a făcut deja sau pentru ceea ce va face Dumnezeu cu noi, responsabilitatea noastră este să credem și să acceptăm. Dragostea însă reprezintă domeniul în care Îl lăsăm și-I înlesnim lui Dumnezeu lucrarea ,,în noi“ și ,,prin noi“. Dumnezeu nu ne sfințește cu forța, ci așteaptă dorința și încuvințarea noastră. Deși Cel ce ne desăvârșește este Dumnezeu, noi trebuie ,,să ne ducem până la capăt sfințirea noastră“ :

,,Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu“ (2 Corinteni 7:1).

Dragostea este un act suprem de voință. Apostolul Pavel redefinește dragostea, scoțând-o din domeniul strict al sentimentelor (imposibil de controlat) și o așează în sediul de conducere al ființei umane: voința. În textul din 1 Corinteni 13, dragostea nu ,,simte“, ci face. Așa s-a hotărât ea! Dragostea, ca o imitare a actului divin, devine astfel o problemă de natură. Dumnezeu nu ne-a iubit pentru că așa a simțit El sau că i-am plăcut irezistibil. Draostea divină nu este arbirară și nici capricioasă. Prin imitarea lui Dumnezeu, copilul lui Dumnezeu iubește plenar pentru că așa hotărâște el:

,,Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi“ (1 Ioan 4:19).

Dragostea este mai mare decât credința și nădejdea în importanța ei pentru viețuirea noastră. Știind ce a făcut și ce va face Dumnezeu pentru noi, ne hotărâm să ne trăim viața într-un fel asemenea Lui, izvorât din El și care se revarsă binefăcător asupra tuturor celor din jurul nostru. Iată de ce aveau nevoie credincioșii din Corint. Apostolul le arată ,,o cale nespus mai bună“ decât goana după darurile duhovnicești spectaculoase, calea manifestării în dragoste.  Ea este mai necesară decât vorbirea în limbi omenești și îngerești, decât profeția, decât toată credința și decât facerea de bine sau martirajul (1 Cor. 13:1-3).

Care sunt implicațiile prctice ale celor scrise mai sus?

Se spune că un pictor a trebuit să-l pictreze pe Alexandru cel Mare după o anumită luptă și marele conducător fusese rănit la față. Din dragoste, pictorul a găsit repede soluția: l-a pus pe marele conducător să pozeze gânditor, cu un deget pe obraz. Un deget care acoperea tocmai … cicatricea neplăcută la vedere.

Una din cele mai frumoase poezii cântări lăsate de cuplul Costache Ioanid și Nicolae Moldoveanu este ,,Vreau să iubesc pe frații mei“

1. Vreau să iubesc pe frații mei
Cu tot ce am în piept mai sfânt.
Vreau să doresc tot ceru-n ei,
Dar să-i iubesc, dar să-i iubesc așa cum sunt,
Așa cum sunt.

R: Vreau să iubesc pe frații mei
Cu care veșnic în lumină voi fi sus;
Văzându-L pe Isus în ei,
Să-L simt cu-adevărat în mine pe Isus!

2. Vreau deopotrivă să adun
Și rodu-ntreg, și spicul frânt,
Căci și Isus mă vrea mai bun,
Dar mă iubește, mă iubește-așa cum sunt,
Așa cum sunt.

3. Când frații mei au răni ce dor,
Să-mi fie brațul mai sfios,
Să nu apăs în rana lor,
Căci nu eu vindec, nu eu vindec, ci Hristos,
Isus Hristos.

4. Noi prin Isus am fost iertati
Ca sa iertam si noi oricui,
Dar daca nu iubim pe frati
N-avem in noi, n-avem in noi iertarea Lui
Iertarea Lui.

5. Si daca azi umblam stingher
Si nu avem un singur grai
De-om fi asa si sus in cer,
Va fi un iad, va fi un iad si nu un rai
Si nu un rai…

 

Vorbirea in limbi

Text: 1 Cor. 14

Una din problemele care au produs multa suferinta in cadrul familiei bisericilor crestine a fost si problema “Vorbirii in alte limbi”. Vazuta de unii drept singura dovada a nasterii din nou si a primirii Duhului Sfint, aceasta practica a produs tulburare, dezbinare si nu de putine ori victime nevinovate.

Lucrarea Duhului Sfint este indreptata inspre alcatuirea “TRUPULUI” lui Hristos. Ea produce “unirea” madularelor duhovnicesti si contribuie la vietuirea in unitate. Rezultatele actuale ale practicarii “vorbirii in limbi” ne fac sa ne intrebam pe buna dreptate : “este ea un produs al lucrarii Duhului ? Sunt cei ce o practica cu adevarat „mai duhovnicesti” decit ceilalti ?”

In rindurile care urmeaza ne propunem sa urmarim citeva afirmatii despre “vorbirea in limbi” si sa le verificam validitatea.

  • Validarea istorica

 Mai intii sa vedem daca “vorbirea in limbi” de astazi este intr-adevar unul si acelasi fenomen cu ceea ce s-a petrecut la Rusalii.

In Faptele Apostolilor cap.2:4 ni se spune ca “au inceput sa vorbeasca in alte   limbi, dupa cum le da Duhul sa vorbeasca”. Acele “alte limbi” despre care se pomeneste (in limba greaca “eterais glossais”) ne sint enumerate in continuarea textului ca fiind limbile vorbite de catre popoarele din mijlocul carora venisera evreii sa se inchine la Ierusalim

(“Parti, mezi, elamiti,etc. …ii auzim vorbind in limbile NOASTRE lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” – versetele 9-11)

Vorbirea in limbi practicata astazi in unele biserici nu poate fi incadrata in aceasta categorie. A existat o vreme cind se spunea ca “bolboroseala neinteleasa” de ascultatorii locali ar fi de fapt vorbire in limba franceza, germana sau intr-un dialect al unei limbi vorbite undeva pe planeta. Usurinta cu care se calatoreste astazi a inlesnit cunoasterea limbilor vorbite pe aproape toata suprafata planetei. Cei care au cercetat fenomenul “vorbirii in limbi” si-au dat seama ca nu este vorba de o insusire a unei limbi vorbite in alta parte. Teoria conform careia fenomenul de la Rusalii se repeta in locurile in care cineva “vorbeste in limbi” si-a pierdut puterea de convingere.

“Vorbirea in limbi” de astazi nu se poate numi Rusaliana. Mult mai aproape de adevar ea ar trebui sa poarte numele de vorbire “corintiana”, caci in biserica din Corint s-a petrecut ceva asemanator cu ceea ce se intimpla astazi.

Intreaga Biserica crestina este nascuta la Rusalii (“Ziua Cincizecimii”, “Pentecostos” in limba greaca) Cei care practica vorbirea in limbi neintelese nu ar trebui sa se numeasca “penticostali”, dind de inteles celorlalti crestini ca ca numai ei sint Biserica “cea adevarata.”

De fapt, nici o Biserica n-ar trebui sa se joace “de-a numele.”  “Christos n-a fost impartit”, le spune Pavel corintenilor. Adevaratii urmasi ai lui Christos sint frati si surori cu cei pe care-i intilnesc ingenuncheati la poalele crucii de la Calvar. Imi aduc aminte ca, acum citiva ani, pe cind colindam cu Evanghelia orasele si satele Moldovei, la Piatra Neamt, mi s-a  intamplat sa fiu intr-o Biserica Crestin dupa Evanghelie. Cel ce m-a invitat, mi-a facut cea mai grozava prezentare pe care am auzit-o vreodata. Sunt peste douazeci de ani de atunci si m-am straduit din rasputeri sa fiu la inaltimea a ceea ce fratele a spus atunci despre mine:

“Stiti, ca si mine, prietenul si fratele meu este dintre acei credinciosi adevarati din toate bisericile. El este  “catolic” pentru ca face parte din Biserica triumfatoare trimisa pina la marginile pamantului. Este “ortodox” pentru ca-i place Cuvintul adevarat si-l propovaduieste pretutindeni. Face parte din minunata “oaste a Domnului” care lupta pentru sfintenia Evangheliei. Este “pentecostal” pentru ca face parte din Biserica nascuta la Rusalii si se lasa calauzit de Duhul Sfant. Este “baptist” pentru ca L-a marturisit pe Domnul in apa botezului Nou Testamental. Este “crestin dupa Evanghelie” in toata stradania lui de a implini cu viata Biblia si este “adventist” pentru ca-L iubeste pe Isus si-L asteapta sa vina sa ne ia la cer.”

O caracterizare asemanatoare am auzit mai tirziu si despre Domnul Isus, care, zicea un american, s-a botezat la Ioan Baptistul, a primit Duhul Sfint, a trait dupa Evanghelie,  credinta cea adevarata, ne-a trimis pina la marginile pamantului si asteapta cu nerabdare clipa cand va bea din nou paharul de vin al legamintului la masa la care va sta impreuna cu noi in Imparatia viitoare. Numai „copilaria noastra” spirituala ne amageste sa ne impartim in cete si sa ne justificam rautatea prin acest joc al “numelor” care ne dezbina: “eu sint al lui Pavel, eu sint al lui Chifa, eu sint al lui Apolo si eu sint al lui Christos.”

Tinind seama de ceea ce cred cei ce practica astazi in adunari vorbirea in limbi, numele pe care s-ar cadea sa-l poarte ei, spre deosebire de toate celelalte biserici, ar trebui sa fie mai degraba acela de “corintinieni” sau continuatori ai practicii din bisericia din Corint.

Intr-adevar, vorbirea in limbi care a constituit o problema dezbatuta de Pavel in Biserica din Corint este de fapt vorbirea care se practica astazi in bisericile numite “penticostale”. Aceste limbi noi din Corint, spre deosebire de cele de la Rusalii, sint     prezentate ca “neintelese” si “tainice”(1 Cor.14:2,9-11,19).

  • Validarea rationala 

Sa vedem acuma cum explica unii dintre promotorii “vorbirii in limbi” aceasta practica:

  1. Exista unii care spun ca “vorbirea in limbi” neinteleasa de noi astazi ar fi de fapt revenirea la limba vorbita de oameni inainte de Turnul Babel.

Aceasta teorie incearca sa strecoare ideea ca Rusaliile au readus vremea unitatii neamului omenesc inaintea lui Dumnezeu prin intoarcerea la o limba comuna unica. Este adevarat ca toti cei care se intorc la Domnul se intorc la unitatea organica a familiei lui Dumnezeu, dar nicaieri in Scriptura nu ni se spune ca s-a suspendat decretul de impartire a omenire in Neamuri care sa vorbeasca limbii diferite. Biserica este alcatuita din Evrei, greci si barbari (straini dintre Neamuri). Chiar ceea ce s-a petrecut la Rusalii ne spune ca Dumnezeu, departe de a unifica Biserica printr-o limba comuna, a hotarit ca ucenicii sa primeasca abilitatea de a vorbi in diversele limbi ale Neamurilor.

  1. Altii spun ca, dimpotriva, “vorbirea in limbi” ar fi limba pe care o vor vorbi toti copiii lui Dumnezeu in vesnicie.

Chiar si aceasta contrazicere din tabara celor care practica “vorbirea in limbi” este suficienta pentru a ne convinge ca ceva nu este clar cu aceasta invatatura.

Care ar fi motivul pentru care Dumnezeu ne-ar da astazi acces la o limba pe care nu o vom vorbi decit in vesnicie? Si apoi cum se face ca avind accesul la ea, “nu ne putem intelege unul cu celalalt” ?

Daca am spune ca ea ni se da doar pentru a putea comunica cu Dumnezeu, atunci de ce ne-ar trebui acest lucru de vreme ce Dumnezeu intelege toate limbile vorbite pe pamint? Hotarit lucru, este greu sa accepti o asemenea explicatie.

  1. Exista unii care spun ca “vorbirea in limbi” este pentru rugaciune, in timp ce vorbirea curenta este pentru proorocie.

Lasind la o parte faptul ca lipseste un text biblic pentru a sustine aceasta delimitare, trebuie sa atragem atentia ca rugaciunea noastra primeste ajutor nu prin formularea cererilor noastre intr-o limba neinteleasa, ci prin “suspinurile negraite” ale Duhului Sfint, “caci nu stim cum sa ne rugam” (Romani 8:26).

A incerca sa spui ca “vorbirea in limbi” este de fapt graiul Duhului, inseamna a complica si mai mult situatia, caci Pavel ne spune ca aceste suspine sint “negraite”!

  1. O alta parere este aceea ca “vorbirea in limbi” ar fi de fapt graiul ingerilor si ca cei credinciosi o primesc pentru a avea acces in lumea adorarii lui Dumnezeu.

Trebuie sa recunoastem ca aceasta parere suna foarte frumos pentru cel ce doreste din toata inima sa i se inchine Domnului intr-un mod cit mai placut. Totusi, lipseste orice referire la asa ceva in relatarile Scripturii. Inchinaciunea este mai mult o problema a inimii, decit una a limbajului. Nu faptul ca avem un limbaj insuficient ne impiedica sa-i fim placuti lui Dumnezeu, ci faptul ca mai avem inca o inima impartita. Si apoi, Dumnezeu doreste de la noi o inchinaciune a oamenilor, nu una a ingerilor. Ingerii sint fiinte cu alte experiente si cu alte simtaminte decit ale noastre. Inchinaciunea lor este si va fi deosebita de a noastra. Dupa inviere, noi vom fi reasezati in structura lumilor lui Dumnezeu intr-o stare “mai presus de ingeri”. In timp ce ei vor ramine duhuri slujitoare, noi vom fi chemati sa domnim impreuna cu Christos. Limba ingerilor nu ni se potriveste noua, caci noi am primit statutul de copii ai lui Dumnezeu.

  1. Exista parerea ca “vorbirea in limbi este forma cea mai inalta de inchinaciune posibila, un fel de traire extatica a partasiei cu Dumnezeu.”

Aceasta parere isi gaseste suport in chiar terminologia folosita de apostolul Pavel pentru a descrie fenomenul din Corint. Cei ce “vorbeau in limbi” treceau dincolo de granitele aflate sub controlul mintii omenesti:

“Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod” – 1 Cor.14:14

Cel ce practica aceasta forma de inchinaciune se bucura de o implinire launtrica:

“Cine vorbeste in alta limba, se zideste pe sine insusi” – 1 Cor.14:4

Dar intre el si cei aflati in preajma lui nu puteau exista nici un fel de forme de comunicare:

“Altmintrelea, daca aduci multumiri cu duhul, cum va raspunde “Amin” la multumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, cind el nu stie ce spui? Negresit, tu multumesti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celalalt nu ramine zidit sufleteste”- 1 Cor.14:16-17

Ca “vorbirea in limbi” este o forma extatica de traire o arata si faptul ca ea nu este limitata la perimetrul Bisericii crestine. Inca din cele mai vechi timpuri, in aproape toate religiile, vrajitorii, magii, oracolele si ghicitorii au practicat caderea in transa extatica. In acele stari ei primeau si transmiteau “mesaje” din alte sfere.

In cartea 1 Imparati, la capitolul 18 ni se arata aceasta practica la preotii lui Baal:

“Ei au strigat tare, si, dupa obiceiul lor, si-au facut taieturi cu sabiile si cu sulitele, pina ce a curs singe pe ei. Cind a trecut amiaza, au aiurat, pina cind se aducea jertfa de seara” (18:28-29).

Si astazi, cei care practica budismul, islamismul si alte forme de religii orientale practica “vorbirea in limbi”.

Este ceva rau cu extazul religios? Au gresit corintenii de atunci si zelosii de astazi in aceasta privinta? Iata o incercare de raspuns:

  •  III. Validitatea apostolica 

1 Apostolul Pavel aseaza o ordine valorica a practicilor din adunare.Spre deosebire de “invatatorii” de astazi care aseaza vorbirea extatica in fruntea ierarhiei manifestarilor duhovnicesti, Pavel scrie clar ca “proorocia” (vorbirea coerenta despre lucrurile Imparatiei lui Dumnezeu) este mai importanta decit vorbirea in alte limbi:

“Cine prooroceste este mai mare decit cine vorbeste in alte limbi” (1 Cor.14:5)

Extazul religios nu este asadar maximul de inchinaciune pe care il doreste Pavel in adunarile crestine. El priveste trairile extatice ca pe ceva de mai putina insemnatate:

“Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti, dar mai ales sa proorociti. In adevar, cine vorbeste in alta limba, nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; caci nimeni nu-l intelege, si, cu duhul, el spune taine. Cine prooroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor, spre zidire, sfatuire si mingiiere. Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine; dar cine prooroceste, zideste sufleteste Biserica” – 1 Cor.14: 1- 4

Apostolul Pavel priveste vorbirea in limbi ca pe ceva ce trebuie scos din timpul de partasie colectiva si restrins la inchinarea individuala de acasa:

“Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi”

“Daca nu este cine sa talmaceasca, sa taca in Biserica”-1 Cor.14:4, 28

Corintenii abuzau de aceasta “vorbire in alte limbi” considerind extazul o forma superioara de inchinaciune. Corectia pe care le-a facut-o Pavel atunci se potriveste si pentru cei care fac aceiasi gresala astazi.

2. Apostolul Pavel caracterizeaza vorbirea in limbi ca pe ceva ce poate semana confuzia:

“In adevar fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi vorbind in alte limbi, si daca cuvintul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunostinta, nici proorocie, nici invatatura? Chiar si lucrurile neinsufletite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alauta: daca nu dau sunete deslusite, cine va cunoaste ce se cinta cu fluierul sau cu alauta? Si daca trimbita da un sunet incurcat, cine se va pregati de lupta? Tot asa si voi, daca nu rostiti cu limba o vorba inteleasa, cum se va pricepe ce spuneti? Atunci parca ati vorbi in vint. Sint multe feluri de limbi in lume, totusi niciuna din ele nu este fara sunete intelese. Dar daca nu cunosc intelesul sunetului, voi fi un strain pentru cel ce vorbeste, si cel ce vorbeste, va fi un strain pentru mine”-1 Cor.14:6-11),

3. Pavel prezinta vorbirea in limbi de la Corint ca pe ceva ce poate fi o pricina de poticnire pentru altii:

“Deci, daca s-ar aduna toata Biserica la un loc, si toti ar vorbi in alte limbi, si ar intra si de cei fara daruri, sau necredinciosi, n-ar zice ei ca sinteti nebuni ?” – 1 Cor.14:23

4. Pavel exclude “vorbirea in limbi” din viata de rugaciune comuna a Bisericii.

Rugaciunea in comun nu poate fi o rugaciune in care fiecare sa vorbeasca in limbi straine. A avea ceva in comun inseamna a fi partas la ceea ce fac ceilalti. Daca ne-am ruga toti cu voce tare, in acelasi timp, rugaciunea noastra n-ar mai fi “comuna”, ci doar niste rugaciuni individuale practicate in acelasi loc.

Trairea extatica te separa de ceilalti din jur. Numai o rugaciune rostita intr-un limbaj inteles de cei din   jur poate deveni “comuna” fiind impartasita de cei care asculta si care sint chemati sa se asocieze cu cel ce se roaga spunind “Amin”:

“Daca aduci multumiri cu duhul, cum va raspunde “Amin” la multumirile, pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, cind el nu stie ce spui?” – 1 Cor.14:16

“In Biserica, voiesc mai bine sa spun cinci cuvinte intelese, ca sa invat si pe altii, decit sa spun zece mii de cuvinte in alta limba”- 1 Cor.14:19

5. Apostolul Pavel subliniaza superioritatea inchinaciunii in care mintea credinciosului este activa.

Dumnezeu ne-a dat ceea ce nu a dat niciunei alte vietuitoare de pe pamint: ratiune. Ea este dovada ca ne tragem mai mult din Dumnezeu decit din lumea animalelor. Mintea umana este sediul personalitatii, pupitrul de comanda al actiunilor noastre, depozitarul amintirilor noastre si instrumentul de cercetare si de patrundere in lumea minunata a lui Dumnezeu. Nu exista nimic mai minunat in fiinta noastra. Orice alta activitate este o activitate inferioara activitatii mentale. Nu este de mirare ca Pavel isi exprima retinerea fata de importanta unei activitati desfasurate in cadrul Bisericii in care tocmai mintea sa fie neglijata. Dupa parerea lui asa ceva trebuie neaparat corectat si readus intr-o perspectiva corecta:

“Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod. Ce este de facut atunci?” – situatia nu trebuia tolerata – “Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi cinta cu duhul, dar voi cinta si cu mintea” – 1 Cor.14:14 -15

Televiziunea americana a prezentat in data de 5 Iulie 2007 un studiu facut la sectia de radiologie a Universitatii din Pensilvania asupra celor care vorbesc in limbi. Scopul studiului  a fost sa arate daca aceasta practica este o activitate mentala constienta, deci o frauda intelectuala, sau o activitate care „creierul” nu este implicat direct, confirmanad astfel valabilitatea fenomenului. Folosind cele mai sofisticate aparate pentru masurarea si reprezentarea grafica a activitatii centrilor nervosi din creier, studiua a aratat ca centrul vorbirii este cvasi inactiv in timpul vorbirii in alte limbi. Cei „studiati” nu erau niste „impostori”.

(In the first study to use brain imaging to examine this practice, also known as glossolalia, researchers from the University of Pennsylvania monitored the brain activity of five females as they spoke in tongues. The study found decreased activity in a part of the brain associated with self-control.)

Daca oamenii de stiinta ar fi citit si crezut Biblia, n-ar mai fi trebuitsa cheltuiasca timp si bani cu aceasta cercetare. Concluzia la care au ajuns ei era deja scrisa in lucrarea apostolului Pavel: ” …daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod”. In „logica” scripturii, aceasta caracteristica nu face „vorbirea in limbi” superioara vorbirii obisnuite, ci inferioara: „Ce este de facut atunci?” – situatia nu trebuia tolerata – “Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi cinta cu duhul, dar voi cinta si cu mintea”. Vorbirea in limbi nu este superioara „vorbirii cu limba.”

Chiar si in judecarea mesajelor predicate in adunare, mintea este arbitrul pe care Pavel il vrea la lucru:

“Cit despre prooroci, sa vorbeasca doi sau trei, si ceilalti sa judece” – 1 Cor.14:29

Cit de departe au alunecat cei care astazi pun “indemnurile profetice” pe un piedestal atit de inalt incit n-au voie sa fie judecate rational si nici macar chestionate?

Extazul nu poate fi pus in limitele ordonate ale gindirii. El “sare din matca” si se revarsa creind neorinduiala. Acesta este motivul pentru care Pavel incheia pasajul din 1 Corinteni cu citeva sfaturi adresate mintii (ratiunii) celor ce-l asculta:

“Duhurile proorocilor sint supuse proorocilor” – deci nu va lasati tiriti de impulsuri extatice cautind scuze in credinta ca extazul este superior ratiunii – “caci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorinduielii, ci al pacii, ca in toate Bisericile sfintilor”

“Daca crede cineva ca este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, sa inteleaga ca ce va scriu eu, este o porunca a Domnului. Si daca cineva nu intelege, sa nu inteleaga!”

“Dar toate sa se faca in chip cuviincios si cu rinduiala” – 1 Cor.14:32-33, 37, 38, 40)

 

 CONCLUZIE:

Sa ne intelegem bine, in Corint, apostolul Pavel nu interzice “vorbirea in limbi”. El cauta insa sa o prezinte intr-o lumina corecta, indreptind greselile si corectind abuzurile. O statistica facuta in 2007 prin biserici carismatice si pentecostale din toata lumea a aratat ca mai mult de jumatate din membrii acestor biserici nu mai vorbesc in limbi.

Biserica din Corint a fost o Biserica plina de probleme. La lipsa de crestere, la imoralitate, la certurile de partide, la duhul de judecata si la idolatria inca prezenta in Biserica, corintenii mai adaugau si o alergare dupa supranaturalul unei vorbiri extatice!

Prin ceea ce le-a scris, Pavel a cautat sa-i scoata din superficialitate si sa-i indrepte inspre rinduiala si maturitate. Chemarea lui Pavel a fost necesara si insistenta. Pericolul care-i pastea pe cei din Corint era ca in trairea “extazului”, cu paznicul mintii adormit, sa cada prada inselatoriilor duhurilor demonice.

Fara a fi nenatural sau rau in sine, extazul “vorbirii in limbi” poate deveni mediul periculos al influentelor duhurilor inselatoare. Este mult mai bine sa te stii in siguranta la adapostul mintii pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Ancorata in revelatia Scripturii, mintea trebuie sa fie implicata in toate deciziile vietii. Daca n-ar fi fost asa, Dumnezeu nu ne-ar mai fi lasat Biblia scrisa, ci ne-ar fi calauzit printr-un fel de revelatie continua si personala primita sub stare de transa, in momente de exaltare a duhului. Dumnezeu ne-a dat insa Scriptura. Dumnezeu ne-a dat ratiunea. Si tot Dumnezeu ni l-a daruit si pe apostolul Pavel, pentru ca prin el sa fim invatati despre ceea ce vrea si ceea ce nu vrea El sa vada intamplandu-se in Biserica.

Daniel Branzai

Reclame

5 comentarii

  1. stoicanu ionel spune:

    De cativa ani, urmand pilda credinciosilor din Bereea, am inceput sa studiez mai profund Scriptura si am observat deficiente majore in traducerea Scripturii care ajunge sa fundamenteze invataturi condamnate de Dumnezeu (Iehova).
    In acest comentariu, voi face trimitere la 1 Corinteni cap.8.
    Concluzia din acest capitol ar fi ca poate fi mancata carnea care a ramas de la jertfele oferite idolilor si care se vindea in piata. Personal, nu cred ca Saul (Pavel) ar fi dat o astfel de invatatura si ca textul tradus din Scriptura afost corupt prin traduceri, intrucat aceasta ar fi in contradictie cu poruncile lui Iehova.
    Daca, intr-adevar, Saul a dat o astfel de invatatura, atunci avem doua probleme majore care ar pune sub semnul intrebarii viabilitatea si inspiratia divina a a acesteia.
    In primul rand, fara a face trimitere la poruncile scrise in Torah (Vechiul Legamant) o astfel de invatatura, contravine poruncii Duhului Sfinteniei si a apostolilor din Fapte 15:29 – sa va feriti de lucrurile jertfite idolilor.
    In al doilea rand, la cca 45 de ani de la scrierea epistolei 1 Corinteni, unii credinciosi mancau din lucrurile jertfite idolilor fiind amagiti sa faca aceasta prin invatatura unora care pretindeau ca vorbesc din partea lui Iehova.
    Fata de situatia de mai sus, Iehova intervine si condamna pe cei care invatau pe credinciosi ca pot manca din lucrurile jertfite idolilor. Acest fapt este foarte clar redat in Apocalipsa 2:20 – dar iata ce am impotriva ta: tu lasi ca Izabela, femeia aceea care isi zice prorocita, sa invete si sa amageasca pe robii Mei sa se dedea la curvie si sa manance din lucrurile jertfite idolilor
    Exemplul lui Daniel, Hanania, Misael si Azaria este cel mai elocvent. Pusi in situatia de a manca din lucrurile jertfite idolilor, aleg sa manace numai verdeturi (care nu erau inchinate idolilor) pentru a nu incalca porunca lui Iehova. Rezultatul cinstirii poruncilor lui Iehova este binecuvantarea lor.

    • barzilaiendan spune:

      NU ESTE ADEVĂRAT că Daniel n-a mâncat de loc de la masa împăratului. Citiți capitols 10 al cărții lui și veți descoperi excepția, nu regula dietei lui în Babilon. Îmi sună cam suspect stăruința cu care folosiți termenul Iehova …și lipsa de acceptare a schimbărilor aduse de Domnul Isus în Noul Testament. Apostolul Pavel a fost apostolul Neamurilor și a avut mult de furcă cu iudaizatorii. Sper să nu fim și noi unii dintre ei.

  2. Zvorișteanu Mihaela spune:

    Super studiu! Dumnezeu să va binecuvinteze!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: