Explicații la Biblie

Acasă » Eseuri » Relaţia dintre cele două Testamente

Relaţia dintre cele două Testamente

„În Vechiul Testament găsim o interpretare a lipsurilor umane; iar în Noul Testament ni se descoperă abundenţa divină cu care Dumnezeu poate umple ceea ce lipseşte omului, în Vechiul Testament ni se dezvăluie inima omului aşa cum este ea. În Noul Testament ni se dezvăluie inima lui Dumnezeu, şi felul în care El poate răspunde lipsurilor umane prin Cristos”. – G.Campbell Morgan

Atunci cînd idei puternice pun stăpînire pe minţile oamenilor, ele produc schimbări radicale, uneori chiar revoluţionare. Trăim astăzi într-o lume în care mijloacele de comunicaţie înlesnesc o nemaipomenită circulaţie a informaţiilor. Probabil că, pe lîngă o doză oarecare de umor, există şi o doză mult mai mare de adevăr în afirmaţia că după ce omul a trecut prin Epoca Glaciară, prin Epoca Pietrei, prin Epoca Bronzului şi prin cea a Fierului, acum după Epoca Industrială am intrat cu toţii în ceea ce am putea numi:… Epoca Ideologică!

Ideile şi ideologiile moderne nu ne-au adus însă fericirea. Cea mai mare şi mai imperioasă acţiune care ne trebuieşte în acest tulbure secol al XX-lea este o întoarcere la Noul Testament. El ne-ar aduce un bine mult mai mare decît toţi teoreticenii şi toate teoriile lor economice şi politice la un loc. Noul Testament merge direct la inima tuturor problemelor umane – căci inima tuturor problemelor este însăşi inima umană. Şi chiar dacă şi alte cărţi au pretins-o, numai Noul Testament poate face „oameni noi” şi prin aceasta poate construi şi o societate nouă. Creştinismul a realizat aşa ceva în cel dintîi secol al erei noastre şi el poate face la fel şi în cel de al-XX-lea.

Privit la suprafaţă, acest al-XX-lea secol este mult diferit de cel dintîi, dar analizat în profunzime, el este fundamental identic. Şi astăzi există aceiaşi problemă a inimii şi acelaşi strigăt deznădăjduit al sufletului după adevăr şi după semnificaţie; şi astăzi există acelaşi neschimbatei atotsuficient răspuns oferit de Noul Testament. În două cuvinte, numele acestui răspuns este: Isus Cristos.

Ceea ce ne aşează înainte Noul Testament este în primul rînd: o sumă de fapte – cele mai minunate fapte din toată scurgerea istoriei. Apoi el dezvoltă idei tulburătoare pe care le extrage din desfăşurarea faptelor relatate. Din acestea se desprind apoi adevărurile care duc la salvarea oamenilor, la mîntuire şi la idealurile înalte ale creştinismului ca societate umană.

Cărțile Noului Testament se împarta ideatic în două categorii: Evangheliile, care ne arată cum este Dumnezeu în Christos, și Epistolele, care ne arată cum putem să ajungem și noi ca El.

,,Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă înslavă, prin Duhul Domnului“ – 2 Corinteni 3:18

 

Este bine să ne fixăm corect în minte această secvenţă logică a revelaţiei Noului Testament.

IDEEA DOMINANTĂ – ÎMPLINIREA!

Ni s-a spus uneori că este bine să ne apropiem de Noul Testament fără nici un fel de idei preconcepute, că e mai bine să-l citim ca şi cum n-am şti nimic despre el. Sfatul acesta este bun pentru cei sceptici sau şovăielnici pe care părerile altora i-au speriat în aşa măsură încît le este greu să-i mai acorde Noului Testament o şansă. Pentru toţi ceilalţi însă şi mai ales pentru cei ce vor să profite la maximum de conţinutul acestei cărţi, este bine să ştim de la început cîteva lucruri. Sigur, trebuie să păstrăm întotdeauna o minte deschisă, dar aceasta nu înseamnă o minte goală. Vom pierde o sumedenie de concluzii, dacă nu pornim în această incursiune înarmaţi cu cîteva idei corecte.

Deocamdată ne vom opri aici la o singură idee, prin care, dacă o vom păstra în minte încă de la început, vom putea să pătrundem în complexitatea evenimentelor gustînd din încîntarea oferită de Noul Testament de la început şi pînă la ultima lui filă. Dominînd toate scrierile separate care alcătuiesc împreună Noul Testament ceea ce le caracterizează dîndu-le o notă de unitate este ideea de împlinire.

Stabilind chiar de la început tonul tuturor scrierilor, Matei repetă de 12 ori ca pe un „memento” următoarea frază:

„Ca să se împlinească ce fusese vestit”. (1:22; 2:15, 17, 23; 4:14; 8:17; 12:17; 13:35; 21:4; 26:56; 27:9, 35). În prima afirmaţie înregistrată de Matei, Domnul Isus însuşi spune: „…acum… se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit” (Matei 3:15).

Nu numai Matei este preocupat de această temă. Marcu scrie:

„S-a împlinit vremea şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape”(Marcu 1:15).

Luca înregistrează declaraţia:

„Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit” (Luca 4:21).

Ioan, ca de obicei deosebit de ceilalţi trei Evanghelişti sinoptici, subliniază această idee nu redîndu-ne vorbe ale Domnului Isus, ci înregistrînd reacţia celor din anturajul Lui. Cei ce L-au „primit” ajung la următoarea concluzie:

„Noi am găsit pe Mesia!” (Ioan 1:41). „Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege, şi proorocii” (Ioan 1:45).

În întreg textul Evangheliei sale, el întăreşte această idee, scriind ca şi Matei că cele petrecute s-au întîmplat:

„Ca să se împlinească Scripturile” (Ioan 12:38; 13:18; 15:25; 17:12; 19:24, 28, 36).

Cu mici deosebiri de frazare, la fel se petrec lucrurile şi în Faptele Apostolilor şi în Epistole. Noul Testament este prezentat ca o împlinire a Vechiului Testament; sau, ca să fim şi mai exacţi, Cristosul Noului Testament este împlinirea Vechiul Testament. El împlineşte ceea ce au vestit profeţii, ceea ce au cîntat psalmistii şi ceea ce au nădăjduit toţi cei cu inima evlavioasă.

SIMFONIA NETERMINATĂ

Încercaţi să vă închipuiţi că aţi încerca să citiţi şi să studiaţi Vechiul Testament pentru prima dată. Şi haideţi să ne închipuim că aţi avea un prieten evreu care v-ar spune: „Scripturile noastre evreieşti sînt minunate; ar fi bine să le citeşti”. Tu i-ai răspunde: „Vorbeşti despre Biblie?” „Nu, nu despre Biblie. Ea este compusă din Vechiul Testament şi Noul Testament. Noi, evreii, credem numai în Vechiul Testament. El este cartea noastră sfîntă.

Nu pierde vremea cu ceea ce creştinii numesc Testamentul cel Nou. Citeşte-l numai pe cel Vechi; şi nu te opri să-l citeşti numai o dată, este prea frumos ca să nu-l reciteşti cu plăcere”.

Deci, vă pregătiţi să abordaţi Vechiul Testament şi bineînţeles că prima secţiune pe care o traversaţi citind este Torah sau Legea – „Pentateucul” (cele cinci cărţi ale lui Moise). Lucrul care te izbeşte probabil cel mai mult este abundenţa de sacrificii (jertfe). Începe încă din Gen. 4, apare din nou în Gen. 9, 12, şi 22. Practicarea jertfelor este mai răspîndită în cartea Exodul, iar în Leviticul se instaurează o întreagă viaţă cultică bazată pe aducerea de jertfe, pe lucruri închinate Domnului, pe ritualuri şi ceremonii. Pretutindeni se subînţelege că aceste jertfe şi ceremonii sînt numai nişte simple simbolisme care trimit înspre o realitate mai înaltă, ascunsă în spatele lucrurilor aparente. Totuşi, o explicaţie clară nu se găseşte inserată nicăieri. Cu un sentiment de neîmplinire, continui să citeşti celelalte cărţi sperînd să găseşti acolo o explicare. Treci prin cărţile cu caracter istoric (Iosua pînă la Estera), prin cele cu caracter de învăţătură -filosofie (de la Iov la Cîntarea Cîntărilor) şi prin cele profetice (de la Isaia la Maleahi), dar, cu toate că jertfe şi ceremoniale sînt din cînd în cînd presărate în text, nicăieri nu se răspîndeşte lumină asupra subiectului care te interesează. Închizi cartea dezamăgit cu sentimentul că Vechiul Testament este o carte de CEREMONIALE NEEXPLICATE.

Totuşi, rămîi convins că în ansamblu, Vechiul Testament este una dintre cele mai fascinante cărţi din cîte ai citit, iar evreii, ca neam, sînt un popor cu totul remarcabil. Să fie oare adevărat că ei sînt „poporul ales” de însuşi Dumnezeu pentru un scop şi cu un destin cu totul ieşite din comun? Ca să te lămureşti, iei cartea şi o citeşti iarăşi de la capăt, începi iar cu Geneza. Vezi cum o întreagă civilizaţie antideluviană a fost ştearsă de pe fata pămîntului, ajungi la legămîntul făcut cu Noe şi ia hotărîrea lui Dumnezeu de a nu mai distruge lumea prin potop; apoi treci la un alt legămînt, cu implicaţii mult mai cuprinzătoare, legămîntul încheiat de Dumnezeu cu Avraam în Geneza 12, 15, 17, 22 şi reînnoit apoi cu urmaşii lui Avraam: Isaac şi Iacov. Mai departe vezi cum braţul întins al lui Iehova eliberează cele 12 seminţii ale lui Israel din robia Egipteană, cum îi sudează într-o naţiune la Sinai, dîndu-le o Lege şi porunci şi transformîndu-i într-o teocraţie. Asişti la cucerirea Canaanului şi retrăieşti împreună cu ei vremea cînd viitorul se deschidea luminos şi promiţător înainte. Dar vai, urmează cartea Judecătorilor, plină de decadenţă şi nenumărate robii ca pedeapsă. 1 Samuel înregistrează trecerea de la teocraţie la monarhie. 1 Regi aduce ruperea împărăţiei în două. 2 Regi se termină cu ducerea celor două împărăţii în robie, 1 şi 2 Cronici nu fac altceva decît să reia pe scurt tragica istorie. În Ezra, Neemia şi Estera, o rămăşiţă se întoarce în Iudeea, dar este cu adevărat numai o rămăşiţă. Zidurile Ierusalimului sînt zidite din nou, dar tronul lui David nu mai există, în Iudeea evreii sînt sub tutelă străină, în afara graniţelor sunt răspîndiţi în toate cele patru vînturi. Citeşti apoi cărţile filosofice de înţelepciune, dar nu se mai spune nimic despre ce s-a întîmplat mai departe; şi nici cărţile profetice nu spun mai mult. Excepţie fac Hagai, Zaharia şi Maleahi, dar şi acolo lucrurile sînt departe de a fi bune cu rămăşiţa care se întorsese. Ajungi pentru a doua oară la sfîrşitul cărţilor Vechiului Testament cu acelaşi sentiment de curiozitate nesatisfăcută: este o carte cu SCOPURI NEATINSE.

În ciuda acestui fapt, eşti convins acum de un lucru şi acesta este: ceea ce dă valoare Vechiului Testament sînt învăţăturile lui spirituale. Pe drept cuvînt, evreii pot fi mîndri de cunoştinţele lor în acest domeniu! Ca ne-evreu, cu siguranţă că tu va trebui să mai citeşti încă o dată această carte care-l descoperă pe adevăratul Dumnezeu şi-ţi arată calea pe care poţi ajunge în părtăşie Lui! Începi iar cu Geneza. Este evident că din tot ceea ce s-a scris despre acest subiect, aceasta este cea mai pertinentă şi mai sublimă explicaţie despre începuturile tuturor lucrurilor. Traversezi apoi din nou Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronomul. Cu siguranţă, acesta este cel mai minunat cod de legi apărut vreodată. Totuşi, atenţia ta este fixată de data aceasta asupra grupului de cinci cărţi filosofice – de înţelepciune – înşiruite de la cartea lui Iov la Cîntarea Cîntărilor scrisă de Solomon. Acestea sînt cărţile care se concentrează deosebit asupra dureroasei probleme a inimii umane. Eşti sigur că în ele vei găsi soluţia! Dar o găseşti? Vai, nu. Desigur că te întîlneşti cu promisiuni, cu sfaturi frumoase, cu cugetări pătrunzătoare, sclipitoare, cu lecţii clare şi practice, dar cumva simţi că nicăieri nu există soluţia totală, că la problema păcatului, a suferinţei umane şi la problema tenebroasă a morţii sau a ceea ce se întîmplă după moarte nu se dau lămuriri mulţumitoare. Rămîi să gemi alături de Iov: „Oh, dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung pînă la scaunul Său de domnie…” (Iov 23:3)

E drept că în cărţile profetice pe care le străbaţi apoi întîlneşti probleme de etică şi predicţii uimitoare, dar acestea nu-ţi rezolvă căutarea ta spirituală. Termini a treia oară de citit Vechiul Testament de data aceasta convins că el este o carte de CĂUTĂRI FĂRĂ RĂSPUNS.

Chiar şi aşa, îţi este greu să te desparţi de paginile ei. Citind, te-ai transformat într-un adevărat căutător după realitatea absolută şi undeva, în cărţile Vechiului Testament, te-ai întîlnit cu cel mai formidabil fenomen, neîntîlnit în nici una din celelalte religii sau filosofii ale lumii -fenomenul profetic. La fiecare citire, acest lucru te-a captivat mai mult şi mai tare. Chiar dacă toate celelalte aspecte te-au dezamăgit, profeţia biblică şi mai ales prezicerile biblice strălucesc asemenea unui diamant neasemuit de preţios. Nici o îndoială nu poate supravieţui în faţa unei analize amănunţite. Ceea ce a părut în momentul vorbirii o exprimare riscantă şi puţin probabilă asupra soartei Egiptului, Asiriei, Babilonului şi a celorlalte mari puteri s-a împlinit mai apoi matematic, pînă la ultimul detaliu făcîndu-i pe cercetătorul cinstit să exclame: „Aceasta este pecetea pe care Dumnezeul cel viu a pus-o asupra Scripturii!” Mai mult, împlinirile deja petrecute garantează realizarea celorlalte profeţii a căror adresă este încă într-un viitor îndepărtat. Conţinutul principal profetic al Vechiului Testament vorbeşte despre viitor aşa cum n-o face nici o altă lucrare cunoscută din literatura lumii. Relatarea lui este încununată de ideea că va veni cineva care va da răspuns tuturor căutărilor şi năzuinţelor din toate veacurile, încă din Gen.3:15 se promisese că sămînţa femeii” va „zdrobi” capul şarpelui. Această făgăduinţă a „seminţei” fusese reînnoită apoi către Avraam, Isaac şi Iacov în capitolele 12, 17, 22, 26, 49 din Geneza. Urme ale acestei promisiuni pot fi întîlnite în toate celelalte cărţi istorice şi poetice ale Vechiului Testament. Ajungem apoi la Isaia şi la ceilalţi profeţi. În cărţile lor, profeţiile Mesianice care apăruseră timid ca nişte pîrîiaşe ajung la împlinire revărsîndu-se peste toată perspectiva lumii într-o uriaşă inundare. Cu toate acestea, cînd ajungi la Maleahi, deşi imperiile au trecut, secolele s-au retras în umbra antichităţii, iar „văzătorii” se odihnesc de mult sub ţărîna pămîntului, acel „Cineva” a cărui venire fusese anunţată, n-a sosit încă. „Iată, El va veni!” (Mal.3:1) exclamă şi Maleahi, cel din urmă dintre profeţi retrăgîndu-se şi el în ceaţa timpului. Aici se termină toată profeţia, aşa că tu închizi încă o dată cartea, de data aceasta cu sentimentul că ea este o carte de PROFEŢII NEÎMPLINITE.

Da, Vechiul Testament, în cele patru mari capitole ale conţinutului lui (organizaţional, istoric, filosofic şi profetic) este o carte de: (1) ceremoniale neexplicate, (2) scopuri neatinse, (3) căutări fără răspuns şi (4) profeţii neîmplinite.

CAPODOPERA DESĂVÎRŞITĂ

Să presupunem acum că, după ce ai citit Vechiul Testament, te întîlneşti cu un prieten creştin şi el te convinge să citeşti şi Noul Testament. Ce vei descoperi? Îl vei citi o dată, de două ori, de trei ori şi de fiecaje dată vei observa că ea este Cartea împlinirilor. Încă din primul capitol al Evangheliei lui Matei te întîlneşti cu foarte curînd familiarul: „Ca să se împlinească…”

Domnul Isus care „va mîntui pe poprul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21) are o linie genealogică ce urcă pînă la regele David şi chiar pînă la Avraam. Prin aceştia doi, Dumnezeu i-a dăruit lui Israel cele două legăminte ale făgăduinţei”. Naşterea lui din fecioară dezleagă imediat secretul ascuns în Isaia 7:14:

„Toate aceste lucruri s-au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: „Iată fecioară va rămîne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele „Emanuel” care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1:22-23).

După Matei, citeşti despre acest Isus al Noului Testament a cărui naştere, viaţă, moarte, înviere, înălţare, revenire şi domnie sînt înregistrate istoric în Evanghelii, sunt interpretate spiritual în Faptele Apostolilor şi în Epistole şi sînt anticipate ca şi împlinite în cartea Apocalipsei.

Toate CEREMONIILE NEEXPLICATE din Lege se luminează de o nouă semnificaţie în moartea Lui ispăşitoare, în învierea şi înălţarea Lui, în slujba Lui prezentă de Mare Preot aşezat în cer la dreapta Tatălui şi în promisa Lui întoarcere. Toate cele scrise se refereau de fapt la El – ca de exemplu cele cinci tipuri de jertfe din cartea Leviticul, rînduielile de la Cort, intrarea Marelui Preot, o dată pe an, în Sfînta Sfintelor cu sîngele care trebuia stropit pe altar şi re-întoarcerea lui îmbrăcat cu toate podoabele ca să dea poporului binecuvîntarea.

Cînd citeşti despre naşterea Mîntuitorului şi-l auzi pe înger vestind: „El va fi mare şi va fi chemat Fiul celui Prea înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David…” vezi dintr-o dată că istoriile fără finalizare din Vechiul Testament se reînoadă şi-şi găsesc împlinirea în persoana Lui.

Cînd citeşti învăţăturile Lui despre Dumnezeu ca Tată şi despre dragostea divină; cînd îl auzi spunînd: „veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă…”(Matei 11:28); cînd îl priveşti nu numai înălţîndu-Se, ci şi trimiţîndu-L pe Duhul Sfînt ca să locuiască pentru totdeauna în inimile celor răscumpăraţi, înţelegi că acele CĂUTĂRI FĂRĂ RĂSPUNS din cărţile de înţelepciune filosofică ale Vechiul Testament şi-au găsit în sfîrşit o duioasă rezolvare.

Cît despre PROFEŢIILE mesianice NEÎMPLINITE din Vechiul Testament, ele sînt realizate deplin în El, începînd cu naşterea Sa şi sfîrşind cu înălţarea Sa de pe Muntele Măslinilor. Mai mult, El Se pretinde pe Sine a fi tocmai Cel chemat să le împlinească. Ca în celebra scenă petrecută în Sinagogă: „Astazi s-au împlinit aceste cuvinte” (Luca 4:16-21). El dovedeşte că este împlinitorul profeţiilor, prin viaţa Sa lipsită de păcat, prin activitatea Sa însoţită de minuni şi semne şi, mai ales, prin moartea Lui de la Calvar; căci la cine se refereau oare pasaje ca acela din Isaia 53, dacă nu la El, despre care Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”? (Ioan 2:29)

Da, Isus Cristos este împlinirea ceremoniilor, împlinirea istoriei, împlinirea căutărilor filosofice şi împlinirea profeţiilor Vechiului Testament.

În Vechiul Testament El trebuia să vină. În Evanghelii El a venit luînd chip de om. În Epistole, El vine înăuntrul credincioşilor prin prezenţa invizibilă a Duhului Sfînt, în Apocalipsa, El va reveni încununat cu slava împărăţiei mondiale, împlinirile care I-au marcat cea dintîi venire au certificat caracterul divin al profeţiilor din Vechiul Testament; şi ele au mai făcut ceva, au garantat că şi profeţiile rămase încă neîmplinite, atît din Vechiul cît şi din Noul Testament, vor fi la fel de deplin împlinite la vremea în care le va suna ceasul prestabilit.

Noul Testament este cea mai importantă carte care a fost scrisă cîndva. Subiectul ei suprem este Domnul Isus Cristos. Obiectul ei suprem este salvarea fiinţelor umane. Proiectul ei suprem este domnia finală a lui Isus Cristos în împărăţia nesfîrşită ca timp şi ca spaţiu.

Ce mare dreptate şi ce profundă înţelegere a avut apostolul Pavel cînd a exclamat:

„Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Rom.11:36 Col. 1:15-18)

Reclame

Un comentariu

  1. […] Relația dintre cele două testamente Secte și instituții iudaice Noul Testament și transmiterea lui Caracterul Evangheliilor Pildele Domnului Isus Epistolele Noului Testament […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: