Explicații la Biblie

Acasă » Eseuri » Psalmul 23 și „Tatăl nostru“

Psalmul 23 și „Tatăl nostru“

Treptele casei părintești

Dacă Dumnezeu se află în ceruri, atunci drumul către casa Lui poate fi cel mai repede străbătut în genunchii îndoiți ai rugăciunii. Ar trebui să folosim din plin acest cel mai mare privilegiu pe care-l avem de partea aceasta a curcubeului. Isus Christos a plătit cu viața Sa ca să facă posibilă comunicarea și comuniunea omului cu Dumnezeu. Ce este de fapt această conversație cu Dumnezeu? Care sunt beneficiile ei?

Rugăciunea este o privire aruncată asupra vieții de la înălțimea supremă a părtășiei cu Dumnezeu. Ea este locul de muncă al sufletului. Oamenii care au simțit cei dintâi responsabilitatea răspândirii creștinismului în lume, s-au apropiat de Domnul Isus cu o cerere. Ei n-au spus însă: „Doamne, învață-ne să predicăm“ sau „Doamne, învăță-ne să facem minuni“, ci … „Doamne, învață-ne să ne rugăm“.

Se spune că marele reformator german Martin Luther ar fi spus: „Am așa multe de făcut, că astăzi trebuie neapărat să încep cu trei ceasuri de rugăciune“.

Fără nici o îndoială, cea mai dificilă lucrare pe care o are omul de făcut în viață este clădirea unui caracter vrednic de veșnicie. De aceea, înainte de a te ruga pentru schimbarea împrejurărilor prin care treci, trebuie să te rogi pentru schimbarea caracterului tău. Trebuie să ne rugăm când avem un stare bună pentru rugăciune, căci ar fi păcat să pierdem o astfel de ocazie, dar trebuie să ne rugăm și când nu avem chef de rugăciune, căci ar fi prea periculos să acceptăm să rămânem într-o astfel de stare. Care este cea mai cunoscută rugăciune din Vechiul Testamet? Dar din Noul Testament?

Răspunsul la aceste întrebări ne trimite la o pereche de rucăciuni „nepereche“: Psalmul 23 și rugăciunea „Tatăl nostru“. Majoritatea creștinilor le știu pe amândouă pe dinafară. Ambele ne sunt scumpe și ambele ne poartă și ne susțin în clipele grele ale vieții. De ce este așa? Ce au ele special și cum de ni s-au agățat de suflet cu atâta strășnicie? Ce are conținutul lor de ne este atât de drag și într-atât de universal particular fiecăruia dintre noi?

Asemănări

Amândouă pot fi numite „rugăciunea celor păstoriți“. 

Psalmul 23 este expresia experiențelor „pastorașului cu par bălai“ din casa lui Iese, fiind probabil scris  pe vremea când David păștea turmele de oi ale tatălui său. În psalm, păstorașul David se pune sub protecția Marelui Păstor al cerului. În mod similar, rugăciunea „Tatăl nostru“ ne-a fost lăsată ca model de Cel venit să se autoproclame „Păstorul cel bun“ (Ioan 10:11). Una începe printr-o declarație: „Domnul este păstorul meu“ (Ps. 23:1), cealaltă este “calea rugăciunii“ recomandată oilor Sale de Cel venit să ne cîlăuzească înapoi spre inima și casa Tatălui ceresc.

Amândouă ating sferele sensibile ale vieții.

Și Psalmul 23 și Rugăciunea tatăl nostru exprimă trăiri lăuntrice de o înaltă intensitate, pătrunzând dincolo de evenimentele vieții în sfera angoaselor noastre personale și aferindu-ne rezolvări pline de frumusețe și optimism. „Nu voi duce lipsă de nimic“, „ape de ohihnă“, „valea umbrei morții“, „dușmanii mei“, „sfârșitul zilelor mele“ din Psalmul 23 sunt expresii care evoluează pe același plan sentimental lăuntric cu expresiile „pâinea noastră cea de toate zilele“, „greșelile noastre“, „nu ne duce în ispită“ din rugăciunea „Tatăl nostru“.

Deosebiri

Deosebiri de formă

Tot conținutul Psalmului 23 este la persoana întâia singular. „Domnul este Păstorul MEU„, „El MĂ duce (pe mine) la pășuni verzi și la …„ „Îmi (mie) înviorează“, „până sfârșitul zilelor MELE“.

Persoana întâia singular nu apare nicăieri în rugăciunea Tatăl nostru. În locul ei apare persoana întâi plural. „Tatăl NOSTRU  care ești în ceruri…“ „Pâinea NOASTRĂ …“, „Și ne iartă nouă greșelile NOASTRE“, Și nu NE duce PE NOI în ispită …“ etc.

Deosebiri de plan existențial

Psalmul 23 este suma unor experiențe din viața terestră. Psalmul Îl aduce pe Dumnezeu în universul nostru strâmt și-L proclamă drept factor determinant al tuturor împrejurărilor prin care trecem.

Rugăciunea „Tatăl nostru“ distruge „tavanul„ locuinței noastre terestre, propulsându-ne pe noi în „universul cerurilor“ și proclamând apartenența noastră la infinita Împărăție dumnezeiască.

Scurte analize

Psalmul 23

Psalmul 23 este scris în paralelismul rimei ebraice. Alcătuit din șase versete așeate simetric, psalmul trebuie rearanjat în curgerea lui ideatică. Vom observa repede ca primele trei versete cuprind trei proclamări care-și găsesc aplicația practică corespunzătoare în conținutul ultimelor trei versete. (Versetele merg pereche 1,4  2,5  3,6).

Citit astfel, psalmul se deschide singur analizei și ne prezintă binecuvântările primite de cel care-l ia pe Dumnezeu drept Păstor al vieții sale. Din acest punct de vedere, psalmul devine o invitație la rezolvarea tuturor problemelor noastre prin acceptarea domniei lui Dumnezeu în teritoriul vieții noastre personale.

Prima pereche:

Proclamare: „Domnul este Păstorul meu/ Nu voi duce lipsă de nimic„

Aplicare: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții/ Nu mă tem de nici un rău, / Căci Tu ești cu mine. / Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie“

A două pereche:

Proclamare: „El mă paște în pășuni verzi/ și mă duce la ape de odihnă“.

Aplicare: „Tu îmi întânzi masa în fața potrivnicilor mei, / Îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.“

A treia pereche:

Proclamare: „Îmi înviorează sufletul / și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui său“

Aplicare: „Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele“.

Care sunt binecuvântările celui ce-l primește pe Dumnezeu ca Păstor al vieții sale?

Prima pereche de versete (1,3) ne vorbește despre (1) Protecție și (2) Călăuzire

A două pereche de versete (2,4) ne vorbește despre (3) Pace și liniște în ciuda circumstanțelor potrivnice, (4) Bucurie sărbătorească.

A treia pereche de versete (3,6) ne vorbește despre (5) Iertare și restaurare și (6) o viață întreagă trăită pe pământ „ca la Dumnezeu acasă.“

+++++

Probabil una din cele mai cunoscute și rostite rugăciuni din creștinism, textul din Matei 6:9-13 nu trebuie repetat mecanic, ci pătruns în straturile lui profunde.

Chiar și la simpla lui repetiție (ca în practicile bisericilor Catolice și Ortodoxe) conținutul acestei rugăciuni pătrunde în straturile subconștientului nostru, modelându-ne concepția despre realitate și viață.

Rugăciunea aceasta, numită adeseori greșit „domnească“, este de fapt rugăciunea „ucenicilor“. Ea le-a fost dată ca model celor ce i-au cerut Domnului Isus să le arate „cum trebuie să se roage“ (Luca 11:1).

În acest tipar al rugăciunii, Domnul Isus, nu numai pedagog desăvârșit, dar și Dumnezeul creator care ne-a întocmit ființa, ne recomandă un exercițiu spiritual prin care să ajungem să trăim evlavia, starea care ne pune în poziție corectă față de lume, față de Diavol și vață de Dumnezeu.

Venirea la Domnul Isus ne rezolvă problemele personale (Psalmul 23) și ne plasează în ansamblul marii familii a lui Dumnezeu. În textul acestei rugăciuni, egoismul dispare și suntem îndemnați să ne vedem fiecare în coelctivitatea unei mulțimi de copii ai lui Dumnezeu, cu privilegii, probleme și preocupări comune. Dumnezeu nu este doar „Tatăl meu“, ci, prin excelență, „Tatăl nostru.„ Preocuparea cu dobândirea pâinii zilnice nu trebuie făcută în panica feroce a individualismului, ci în preocuparea pentru bunăstarea tuturor: „Pâinea NOASTRĂ cea de toate zilele, dă-ne-o NOUĂ astăzi …„ Chiar și pocăința nu trebuie să ne izoleze în remușcarea trăită în solitudine, ci ne identifică cu scadențele și izbăvirile celorlalți: „Și NE iartă NOUĂ greșelile NOASTRE.„ Nimic din această rugăciune nu este trăit în particularul egoist. Totul este experimentat într-o dăruire colectivă și-ntr-o înălțătoare solidaritate umană.

Care sunt binecuvântările celui ce se întoarce în familia copiilor lui Dumnezeu?

1. Identitate – „Tatăl nostru care ești în ceruri…„

America modernă trăiește drama unei generații în care foarte muți copii cresc în familii fără tată. Absența capului familiei produce malformații în sufletele copiilor. Întrebarea „Al cui ești tu?„ trezește o reacție dureroasă în orfanii lumii. În logica lucrurilor, tatăl determină identitatea copiilor și stabilește calitatea imaginii de sine. Mama mea a fost un copil din flori și asta i-a marcat foarte mult părerea ei despre sine. La un moment dat, pe când noi aveam 10-12 ani, în urma căutărilor ei, s-a aflat că cel care-i dăduse naștere, trăia undeva în Elveția și era așa de bogat că în pavilioanele propiretăților lui se țineau expozițiile internaționale și târgurile aeronautice. Țin minte și acum care a fost reacția mamei mele, dar și mai mult țin minte reacția noastră, ca nepoți ai „unui om foarte bogat, din străinătate„! ne descoperisem o „valoare„ pe care nu ne-o cunoscuserăm și ne uitam deja cam „de sus„ la prietenii noștri din mahalaua de la marginea Bucureștilor.

În modelul de rugăciune pe care ni L-a recomandat, Domnul Isus începe cu plasarea noastră în contextul măreției Dumnezeului care ne este Tată. Inevitabil, aceasta va naște în noi un sentiment de valoare și o identificare cu identitatea eternă cerească: Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.„

Finalul rugăciunii întregește acest context cosmic glorios: „Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin!„

În contrast cu Psalmul 23 care-L aducea pe Dumnezeu în existența noastră restrânsă la experiența terestră, rugăciunea „Tatăl nostru„ inversează direcția și ne propulsează pe noi în eternitate așezându-ne în contextul unei filiații din care decurge o identitate care ne înobilează glorios. Suntem copii de Dumnezeu! Suntem fii Celui atotputernic! Lumea nu ne cunoaște, dar suntem copiii Celui etern! Iar ce vom fi … nu s-a arătat încă. Numai că știm că atunci când se va arăta El, vom fi … ca El!

Cu cât de rogi mai din adânc, cu atât ajungi mai sus.

2. Suținere – „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi„

Preocuparea pentru subzistență nu trebuie să ne prăbușească într-o luptă animalică în care pâinea trebuie să fie neapărat „a mea„! Pâinea trebuie să fie „a noastră„! Preocuparea trebuie să fie pentru bunăstarea colectivă. Acest fragment de rugăciune este o declarație de dependență. Este în puterea și voința lui Dumnezeu să ne dea sau să nu ne dea pâine. Ucenicii trebuie să I se adreseze lui Dumnezeu cu sentimentul dependenței de grija părintească.

3. Formarea de caracter – „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri„

Această inderdependență este uluitoare. O astfel de cerere este o pledoarie pentru caracter! Este un alt fel de a zice: „Doamne, nu ne ierta chiar așa de repede. Fii preocupat de caracterul nostru mai întâi. Vezi dacă nu cumva iertarea ta pecetluiește ruina noastră. Avem nevoie nu numai de iertare, ci si de construirea unui edificiu lăuntric în care să ne asemuim cu Tine.„

Dacă vrei să te audă Dumnezeu când te rogi trebuie să-L auzi și tu când îți vorbește. Rugăciunea nu este un substitut pentru acțiune, pentru gândire, pentru veghere, pentru suferință sau pentru dărnicie; rugăciunea trebuie să fie doar fondul pe care trebuie să se desfășoare toate acestea.

S-a spus adeseori că Reforma s-a născut în cămăruța de rugăciune a lui Luther. De fapt, orice reformă, colectivă sau individuală, trebuie să înceapă mai întâi în cămăruța de rugăciune. Scopul adevărat al rugăciunii nu este să-L schimbăm pe Dumnezeu, ci să ne schimbăm pe noi înșine.

Un tată trebuie să zidească caracterul copiilor săi. Dumnezeu, ca Tată desăvârșit, ne sugerează în rugăciunea model, limitele unei absolviri de vinovăție. Fapta vinovată nu poate fi iertată decât în măsura în care întreținem preocuparea formării unui caracter care mărinimis emulează divină. Această paradigmă divină este subliniată de Domnul Isus și în pilda robului nemilostiv. Absolvit de o datorie de 10.000 de galbeni, neisprăvitul în caracter n-a vrut să ierte aproapelui său o datorie de o sută de lei (mat. 18:21-35). Consecința a fost că s-a declarat recurs și împăratul l-a aruncat pe cel nemilostiv în temniță „pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.„ „Tot așa va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său“.

Nicolae Iorga spunea că: „O iertare acordată prea ușor este uneori mama unei noi fărădelegi“. Iosif di Egipt nu și-a afișat iartarea înaintea fraților săi decât după ce i-a supus la celebrele sale teste. Repetarea acestei condiționări a iertării are drept scop formarea unei deprinderi de a ierta în toți ucenicii Domnului Isus. Având în vedere climatul de nedesăvârșire generală și scăderile fiecăruia dintre noi, o astfel de atitudine este strict necesară fiecăruia dintre noi. Doar ea ne poate înlesni trăirea în aceiași familie sfântă și conlocuirea în aceiași Casă a Domnului.

4. Protecție – „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.„

Un copil se ascunde de primejdie în protecția tatălui său. Această exprimare, aprent insolemtă și parcă voitoare să arunce vina păcătuirii asupra lui Dumnezeu, este o declarație de inocență limitată, conștientă de fragilitatea și instabilitatea  făpturii noastre. Privită în adâncimea ei, afirmația este o aluzie la circumstanța Edenică a ispitirii primare. Domnul Isus își învață ucenicii să nu repede insolenta independență a protopărinților, ci să strige după ajutorul prezenței divine.

„Ci ne izbăvește de cel rău„ este conștientizarea zilnică a poziției noastre precare. Locuim încă în „teritoriul ostil„ al păcătuirii posibile, dar nu neapărat probabile sau inevitabile. Dependența noastră de Dumnezeu ne poate aduce independența față de atacurile diavolului. Alipirea noastră de pieptul tatălui ne poate scuti de atacurile aprige ale celui rău.

Ca să-mi spulbere spaimele copilăriei tata nu mă lua de mână și nu mă ducea să-mi arate că după fiecare copac nu este ascuns un lup. Era suficient să mă ridice în brațe și să mă pună pe umerii lui lați.  Niciunul din lupii temerilor mele nu mă puteau ajunge acolo!

5. Proiecție – „Căci a Ta este Împărăția, puterea și slava în veci. Amin!„

Rugăciunea este ceam mai intensă formă de eliberare a energiei vitale de care este capabil spiritul uman. În acest final al rugăciunii „Tatăl nostru„, Domnul Isus ne învață să proiectăm toată energia noastră lăuntrică înspre perspectiva nemărginită a dimensiunilor lui Dumnezeu. Este un exercițiu uimitor prin care ființa umană „sparge„ găoacea circumstanțelor lumii căzute și pătrunde dincolo de cojile mărginirilor prezente în sfera atotputerniciei, gloriei și domniei divine.

Concluzie

Două rugăciuni foarte cunoscute, două lecții de sănătate pentru suflet! Atât de asemănătoare și totuși atât de diferite! Avem nevoie de amândouă și amândouă se completează una pe alta.

Psalmul 23 este pasul cel dintâi, fără de care nu-l putem face pe al doilea: „Domnul este păstorul meu!„

Rugăciunea „Tatăl nostru„ este pasul al doilea care marchează sosirea noastră acasă și viețuirea în rândul copiilor lui Dumnezeu, Tatăl nostru.

Mă duc uneori la spital să asist la ultimele clipe dinaintea marii treceri „dincolo“. Cu unii dintre bărbații sau femeile pe care-i veghez nu se mai poate purta o conversație. Am avut însă uneori surpiza să-i văd tresărind cu o înseninare de reacție atunci când, dintre toate textele Bibliei, am ales să recit la căpătâiul lor una din aceste extraordinare rugăciuni: Psalmul 23 sau „Tatăl nostru“.  Ele rămân treptele pe care sufletul nostru le urcă ori de câte ori vrea să se întoarcă „acasă“.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 7.544 de urmăritori

%d blogeri au apreciat: