Pericolul formalismului

J. C. Ryle (1816-1900)

„Având doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea“- 2 Timotei 3.5 

„Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înlauntru si taiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slova; un astfel de Iudeu îsi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.“ = Romani 2.28-29

Textele de mai sus solicita o atentie deosebita în aceasta perioada de existenta a Bisericii si a lumii. De la înaltarea Domnului Isus la cer si pâna azi nu a fost atât de mult formalism si profetii false ca astazi. Acum, mai mult ca oricând trebuie sa ne cercetam pe noi însine, sa ne verificam pozitia noastra religioasa pe care numai noi putem constata cât de reala este. Sa încercam sa gasim daca crestinismul nostru este un lucru al gândirii sau un lucru al inimii.

Cea mai buna cale de a trata acest subiect este rasfoind câteva pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel aseaza urmatoarele marete principii în epistola sa catre Romani: îIudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înlauntru si taiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slova; un astfel de Iudeu îsi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.î (Romani 2.28-29).

Gasim trei lectii instructive care se pot scoate din acest pasaj.

– o religie formala nu este o religie adevarata si un crestinism formal nu este un crestinism înaintea lui Dumnezeu.

– inima este locul adevaratei religii si crestinismul adevarat este crestinismul inimii.

– adevarata religie niciodata nu se asteapta sa fie placuta tuturor. Nu poti sa ai ìlauda de la oameni, si în acelasi timp sa poti fi laudat de Dumnezeu.î

Sa luam în considerare aceste principii mari. Au trecut doua mii de ani de când marele predicator puritan a spus: ì Formalism, formalism, formalism este un pacat mare al acestei zile, sub care geme toata tara. E mai multa lumina, dar mai putina viata; mult profesionalism dar putina sfintenie.ì (Thomas Hall cu referire la 2 Timotei 3.5, 1958). Ce ar putea spune acest om în zilele noastre?

I. În primul rând: religia formala nu este religie adevarata si crestinismul formal nu este crestinism înaintea lui Dumnezeu.”

Ce înteleg eu când vorbesc de o religie formala? Acesta este punctul de clarificat. Cred ca mii de oameni nu stiu nimic despre aceasta. Fara o întelegere clara al acestui punct tot ceea ce am scris ar fi fara folos. În primul rând trebuie sa schitez, descriu si sa definesc.

Când un om este crestin cu numele si nu în realitate ñ în lucrurile exterioare si nu cele interioare ñ teoretic si nu practic ñ când crestinismul cuiva este o forma, traditie sau obicei fara nici o influenta în inima lui si în viata lui ñ un asemenea caz este un exemplu tipic pe care o numesc ìreligie formalaî. El poseda forma ori gauacea ori o suprafata a religiei dar el nu poseda substanta ei, puterea ei.

Uita-te spre exemplu la mii de oameni a caror religie este

reprezentata de ceremonii si servicii religioase. Ei participa la întruniri publice. Ei în mod regulat participa la Cina Domnului. Dar ei nu au nici un viitor. Ei nu stiu nimic din adevarul de baza a crestinismului. Ei nu sunt familiari cu Scripturile si nu au o placere în citirea lor. Ei nu s-au separat de lume. Ei nu realizeaza diferenta între evlavie si neevlavie în relatiile lor de prietenie si familie. Au habar putin or nimic despre doctrina clara a Evangheliei. Ei sunt total indiferenti despre ceea ce aud predicându-se. Poti sa fii în preajma lor cu saptamânile si de la ce auzi si vezi la ei zilnic poti trage o concluzie ca sunt ateisti. Ce poti spune despre acesti oameni? Ei pretind ca sunt crestini si nu se vede în viata lor nimic din crestinism. Este un singur lucru care pot spune despre ei ñ ei sunt crestini formali. Religia lor este numai o FORMA.

Sa privim alt aspect al acestor mii de oameni a caror religie consta în vorbe si declaratii. Ei stiu teoria Evangheliei cu mintea, si declara o atractie în doctrina Evangheliei. Ei pot spune multe despre ìsanatateaî parerilor lor si despre ìignorantaî acelora care nu agreeaza cu ei. Dar ei nu au nicidecum un viitor. Când examinezi viata lor interioara constati ca ei nu stiu nimic despre adevarata evlavie. Ei sunt lipsiti de încredere, nu sunt smeriti, nu sunt cinstiti, nu sunt buni, nici draguti, nici darnici, nici onorabili.

Ce poti spune despre astfel de oameni? Ei pretind ca sunt crestini dar ei nu au substanta si roada în crestinismul lor. Pot sa spun un singur lucru ñ Ei sunt crestini formali. Religia lor este numai o FORMA.

Asadar împotriva religiei formale doresc sa-mi ridic glasul astazi. Este o piatra care apasa pe multimi de oameni în oricare parte a pamântului care produce un catastrofic naufragiu pentru sufletul lor. Unul din cele mai pacatoase lucruri a fost când li s-a spus: ìNu-ti fie frica de religia ta, sunt suficiente aparentele numaiî. Aceste notiuni sunt pamântesti. Nu sunt nici macar din radacinile pamântului, miroase a mortaciune. Fii treaz si pazeste-te bine. Nu e nimic din ceea ce Scriptura vorbeste atât de clar ca pacatul si consecintele grave ale FORMALISMULUI.

Pavel în Romani spune: Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. (Romani 2.28). Sunt cuvinte puternice, desigur! Un om care se pretinde fiu al lui Avraam, ca mostenitor ñ este un membru al celor douasprezece semintii ñ taiat împrejur a opta zi – tine toate posturile ñ se duce regulat la Templu ñ si desigur înaintea lui Dumnezeu nu este un iudeu! În acelasi fel un om care se pretinde a fi crestin prin declaratii – membru al unei biserici crestine ñ botezat cu botezul crestin ñ în mod regulat participând la Cina Domnului ñ înaintea lui Dumnezeu nu este crestin.

Iata ce spune profetul Isaia: Ascultati cuvântul Domnului, capetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! „Ce-Mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre?”, zice Domnul. Sunt satul de arderile de tot ale berbecilor, si de grasimea viteilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor si tapilor. Când veniti sa va înfatisati înaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca sa-Mi spurcati curtile? Nu mai aduceti daruri de mâncare nefolositoare, caci Mi-e scârba de tamâie! Nu vreau luni noi, Sabate si adunari de sarbatoare, nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea! Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre; Mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi. Când va întindeti mâinile, îmi întorc ochii de la voi; si oricât de mult v-ati ruga, n-ascult: caci mâinile va sunt pline de sânge!” (Isaia 1.10-15). Când examinam aceste cuvinte observam ca sunt extraordinare. Sacrificarile de animale sunt declarate ca nefolositoare înaintea lui Dumnezeu. Praznicele si sarbatorile sunt urâte de Dumnezeu, cu toate ca au fost cerute de El! Dumnezeu însusi se pronunta ca ceea ce de fapt El a institutionalizat sunt inutile când sunt aduse în mod formal si fara o inima închinatoare Lui. De fapt ele sunt daunatoare nu numai inutile; sunt chiar distrugatoare si dureroase. Nu sunt cuvinte în vocabular sa exprime clar si fara eroare. Ele arata acea forma de religie, care este rea înaintea lui Dumnezeu. Nu pot nici sa fie asemanate cu o anumita religie.

În final iata ce Domnul Isus Christos spune iudeilor din vremea Lui: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, învatând ca învataturi niste porunci omenesti.” (Matei 15.8-9). Îl vedem în repetate rânduri denuntând formalismul si ipocrizia carturarilor si fariseilor, si avertizând ucenicii împotriva acesteia. De opt ori într-un singur capitol (Matei 23.13) El le zice, Vai de voi, carturari si Farisei fatarnici! Dar pentru toate categoriile de pacatosi El întotdeauna are cuvinte de bunatate si le deschide posibilitatea unei sanse. Dar formalismul vrea sa ni-l prezinte ca o boala grava si trebuie prezentat într-o limba aspra. În fata unui om ignorant un formalist poate avea o oarecare ìmasuraî de religie, dar probabil nu de cea mai buna Ñcalitateî. În ochii lui Christos oricum acest caz este foarte diferit. Înaintea Lui formalismul nu este nicidecum o religie.

Sa vedem câteva marturii ale Scripturii. Va fi usor sa ne atasam lor. Ele nu sunt singure. Daca cuvintele Scripturii nu înseamna nimic ele sunt o avertizare sigura pentru toti cei ce declara si se numesc crestini. Ele ne învata multe lucruri ca noua sa ne fie groaza si sa ne departam de pacat, ca atare sa ne fie groaza si sa ne departam de formalism. Formalismul îti poate lua mâna cu un zâmbet, si sa se prezinte ca un frate, iar apoi pacatul vine asupra noastra ca o sageata si ne loveste ca un dusman. Amândoua au un sfârsit în vedere. Amândoua vor sa distruga sufletul nostru, si din cel doua formalismul este cel mai periculos sa o faca. Daca iubim viata, sa ne ferim de formalismul religios.

Nu e nimic neobisnuit. Este o boala grea pentru familie si pentru orice om de pe pamânt. Ne nastem cu ea, crestem cu ea, si nu se departeaza de noi pâna murim. Se întâlneste în biserici, se gaseste între bogati si se gaseste printre saraci. Este întâlnita între oamenii cu scoala, cât si între cei analfabeti. Se gaseste între catolici, între ortodocsi, si între protestanti. Se gaseste între conducatorii de biserici cât si între membrii abia veniti în biserici. Se întâlneste printre conservatori cât si printre liberali. Du-te unde vrei si participa la orice biserica si peste tot vei fi infectat de aceasta boala. Omul care spune ca nu este o religie formala umbla cu ochii închisi si este ignorant. Daca vrei sa ai viata departeaza-te de formalism.

Nimic nu este mai periculos pentru sufletul omului. Fiind familiar cu o forma de religie, neglijând realitatea, esti predispus la consecinte grave care duc la moarte sigura. Aduce un grad de insensibilitate în tot interiorul tau. Nimeni nu devine atât de disperat ca acei care repeta cuvinte sfinte, mânuiesc lucruri sfinte, când inima lor este pacatoasa si în lume. Conducatori ai societatii în care traim, care merg la biserica de forma, sa arate celor din jur ca sunt religiosi ñ parinti care nu iau în serios rugaciunea în familie ñ lucratori în biserici care nu au nimic de-a face cu pocainta, care în fiecare saptamâna citesc texte din Scriptura, dar care nu traiesc ce citesc ñ membri ai bisericii care raspund la terminarea rugaciunii sau a citirii Scripturii cu Aminî fara sa simta ce zic – cântareti care cânta cântari spirituale în fiecare saptamâna în biserica, dar ei nu simt nimic când cânta ñ toti, toti acestia sunt într-un pericol mare. Ei în mod treptat se împietresc în inima si-si întuneca con

stiinta. Daca-ti iubesti sufletul departeaza-te de formalism.

Nimic nu este mai rau, fara sens si fara ratiune. Poate un crestin formal ca în mod real sa aiba mângâiere în zile de durere si în ceasul mortii? E imposibil. Poza unei flacari nu poate încalzi, si poza unei mese bogate nu poate satura, asa cum o religie formala nu poate da pace sufletului. Poate el accepta ca Dumnezeu nu vede raceala inimii si moartea crestinismului? El poate însela vecinii, cunostintele, membrii bisericii, lucratorii bisericii cu o forma de evlavie, dar îl poate însela pe Dumnezeu? Ideea este absurda. ìEl care a facut ochiul s-ar putea sa nu vada?î El stie fiecare secret al inimii. În ziua judecatii, El va judeca fiecare lucru ascuns al omului. El, care a zis fiecarei din cele sapte biserici ìStiu faptele taleî nu s-a schimbat. El, care a zis omului fara haina de nunta ìPrietene cum ai intrat aci?î nu va fi înselat de o manta a religiei exterioare. Daca tu nu vrei sa ramâi de rusine în ziua judecatii departeaza-te de formalism. (Psalm 94.9, Romani 2.16, Apocalipsa 2.2, Matei 22.11)

II. Al doilea lucru de luat în considerare. ìInima este locul religiei adevarate si crestinul adevarat este acela care este crestin în inima lui.î

– Inima este locul testarii caracterului omului. Omul poate spune si face lucruri bune, dintr-o motivatie falsa, fara valoare, când inima lui este cu totul gresita. Inima lui nu este în ce face ìinima lui nu este cu tine” (Proverbe 23:7). Inima este adevaratul test ale religiei unui om. Nu este suficient ca un om sa aiba o doctrina sanatoasa si sa prezinte o forma de evlavie. Ce este în inima lui? Aceasta-i marea întrebare. Aceasta este ce Dumnezeu vede „Domnul nu se uita la ce se uita omul;… dar Domnul se uita la inima” (1 Samuel 16:7). Aceasta este ceea ce Pavel aseaza foarte clar ca o masura a sufletului: „Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere împrejur nu este aceea care este pe dinafara, în carne. ” (Romani 2:28). Putem compara un crestin cu un iudeu? Apostolul vrea sa ne spuna ca acela este crestin, care este în interior, si botezul acela este care e botez al inimii.

– Inima este locul unde trebuie pastrata religia. În mod natural inima este lipsita de religie, dar ea trebuie înnoita de Duhul Sfânt. ìVa voi da o inima nouaî inima veche este de piatra, si ea trebuie sa fie zdrobita. ìvoi scoate din trupul vostru inima de piatra, si va voi da o inima de carneî. ìDumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mâhnita. ì Inima omului natural este blocata si închisa fata de Dumnezeu, dar poate fi deschisa ìDomnul i-a deschis inimaî lui Lidia. (Ezechiel 36:26; Psalm 51:17; Fapte 16:14).

= Inima este locul de pastrare a adevaratei credinte. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea (Romani 10:10). Un om care crede ca Isus este Christosul, ceea ce si demonii cred, ramâne în pacatele sale. El trebuie sa se vada ca este pacatos, si ca Christos este singurul Salvator chiar daca uneori a considerat ca fost un om bun. Oricine, care chiar daca crede ca se reazema pe Christos si primeste iertare si pace, trebuie sa creada din toata inima. Credinta din inima duce la neprihanire.

– Inima este locul de nastere a sfinteniei si sursa unei supuneri continue. Adevaratii crestini sunt sfinti pentru ca inima lor este predata lui Christos. Ei se supun Lui din inima. Ei fac voia lui Dumnezeu din inima. Slabiciunea, neputinta si imperfectiunea sunt în faptele lor, dar ei plac lui Dumnezeu, pentru ca ceea ce ei fac, fac din dragostea inimii. El care a apreciat banutii vaduvei mai mult decât darnicia bogatilor iudei, apreciaza calitatea mai mult decât cantitatea. Ce vrea El este lucru facut dintr-o inima buna si curata (Luca 8:15).

Nu este reala sfintenie fara o inima predata lui Christos. Lucrurile care le voi spune suna ceva ciudat. Poate ei merg înainte calauziti de niste idei care sunt sau nu sunt pe hârtie. Poate ai gândit ca daca religia unui om este corecta în exterior ea trebuie sa fie una care lui Dumnezeu îi place. Esti complect gresit. Tu refuzi ideea de baza a învataturii Scripturii. Corectarea vietii exterioare fara o inima curata nu este altceva decât o viata de fariseu. Lucrurile de exterior ale crestinismului ñ botezul, Cina Domnului, membralitatea la o biserica, darnicia, citirea Bibliei si altele asemanatoare niciodata nu vor duce sufletul omului în cer, ci doar o inima curata. Trebuie sa fie o transformare în interior ca si în exterior.

Iata ce spune apostolul Pavel în urmatoarele trei texte:

Taierea împrejur nu este nimic si netaierea împrejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu. (1 Corinteni 7:19).

Caci în Hristos Isus nici taierea împrejur, nici netaierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o faptura noua. (Galateni 6:15).

Caci în Isus Hristos, nici taierea împrejur, nici netaierea împrejur n-au vreun pret, ci credinta care lucreaza prin dragoste. (Galateni 5:6).

În aceste texte apostolul Pavel a spus numai ca taierea împrejur nu trebuie în perioada Evangheliei? Atât numai? Desigur nu! Cred ca el a vrut sa spuna ceva mai mult. A vrut sa spuna ca în Isus Christos, totul porneste de la a fi o faptura noua ñ posedarea unei credinte în inima ñ care se arata prin sfintenia în viata si conduita. El a vrut sa spuna ca aceste lucruri care noi le vedem prima data nu sunt forma exterioara. ìSunt eu o faptura noua? Cred eu cu adevarat în Christos? Sunt eu un sfânt?î Acestea sunt mari întrebari la care trebuie sa gasim raspuns.

I. Când inima este rea, ea este rea înaintea lui Dumnezeu.î Multe lucruri trebuie facute. 

Formele si regulile pe care Dumnezeu însusi le-a poruncit poate trebuie împlinite. Dar atâta timp cât inima este împietrita, lui Dumnezeu nu-i place. El cere inima omului ori nimic.

Chivotul a fost cel mai sfânt lucru din Templu. A fost un lucru sfânt. Acolo au fost si Tablele legii scrise cu degetul lui Dumnezeu. Marele preot singur avea permisiunea sa intre acolo unde erau tinute, dincolo de perdeaua dinlauntru, si intra o data pe an. Prezenta chivotului în tabara aducea binecuvântari deosebite. Chivotul nu era altceva decât o cutie de lemn, la care se închinau ca la un idol cu inima lor plina de desertaciune. L-au adus în tabara la un eveniment deosebit, Haidem sa luam de la Silo chivotul legamântului Domnului ca sa vina în mijlocul nostru, si sa ne izbaveasca din mâna vrajmasilor nostri. (1 Samuel 4:3). Când a aparut în tabara ei si-au exprimat veneratie si onoare. Când a intrat chivotul legamântului Domnului în tabara, tot Israelul a scos strigate de bucurie, de s-a cutremurat pamântul. (1 Samuel 4:5). Dar totul a fost în zadar. Au fost macelariti de filisteni, si chivotul lui Dumnezeu a fost capturat. De ce aceasta? Pentru ca religia lor a fost formala. Ei au onorat chivotul, dar nu si-au predat inima lui Dumnezeu.

Au fost unii împarati al lui Iuda si Israel care au facut multe lucruri placute lui Dumnezeu, si nu sunt scrisi într-o lista a oamenilor evlaviosi si neprihaniti. Roboam a început bine, si despre perioada a trei ani este scris ca, a umblat în calea lui David si

a lui Solomon (2 Cronici11:17). Dupa aceea însa el a facut lucruri rele, pentru ca nu si-a pus inima sa caute pe Domnul (2 Cronici 12:14). Abia conform cu cele scrise în cartea Cronici a facut multe lucruri bune, si a fost victorios împotriva lui Ieroboam. Pâna la urma însa verdictul general a fost împotriva lui. Citim în cartea Împarati ca inima lui n-a fost întreaga a Domnului, Dumnezeului sau, (1 Împarati 15:3). Despre Amatia s-a spus ca a facut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inima care nu era în totul data Lui. (2 Cronici 25.2). Iehu, împarat al lui Israel, a fost crescut în poruncile lui Dumnezeu dar a cazut în idolatrie. El a fost un om cu un zel special în lucrul lui Dumnezeu. Dar cu nefericire este scris despre el: Iehu n-a luat seama sa umble din toata inima lui în legea DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel; si nu s-a abatut de la pacatele în care târâse Ieroboam pe Israel. (2 Împarati 10.31) Pe scurt ca o remarca generala despre acesti împarati: Ei au fost rai pe interior, au fost stricati în inima.

Sunt locuri de închinare în zilele noastre, unde la exterior multe lucruri sunt facute perfect. Cladirea este minunata. Serviciul este minunat. Cântarea este minunata. Formele de închinare sunt minunate. Toate acestea sunt sa satisfaca simturile. Ochii si urechile, sentimentele naturale sunt multumite. Dar în toate acestea Dumnezeu nu este multumit. Un lucru lipseste si acest lucru schimba totul. Care este acest lucru? Este inima!

Dumnezeu vede în toate aceste lucruri exterioare o parada, o forma de religie, puse într-un loc de valoare si când El vede aceasta El este nesatisfacut. El nu vede cu ochi buni cladirea, serviciul, lucratorul ori oamenii. Daca nu e pocainta, înnoire, zdrobire, inimi frânte El nu este multumit! Capete plecate, genunchi îndoiti, strigarea cuvântului Aminî, ochi ridicati spre cer, vorbe spuse ca sunt zise din ìtoata inimaî, toate, toate sunt nimic înaintea lui Dumnezeu fara inimi neprihanite.

II. Când inima este în regula Dumnezeu poate trece cu vederea multe defecte.

Sunt multe greseli în judecata si multe slabiciuni în traire. Sunt multe deviatii de la cel mai bun concurs în domeniul religiei. Dar daca inima este tare, Dumnezeu în mod fin puncteaza ca este ceva gresit. El este plin de har si mila si va ierta multe imperfectiuni, când vede o inima în regula si ochi concentrati la slava Lui.

Iosafat si Asa au fost împarati ai lui Iuda, care au fost gresiti în multe lucruri. Iosafat a fost timid, nehotarât care nu stia când sa zica îNuî si s-a aliat cu Ahab, unul din cei mai rai împarati care au domnit vreodata în Israel. Asa a fost un instabil, care la un moment dat s-a încrezut mai mult în împaratul Siriei decât în Dumnezeu, si altadata a fost suparat pe profetul lui Dumnezeu, pentru ca l-a mustrat. (2 Cronici 16.10) Da, amândoi au avut un mare punct salvator în caracterul lor. Cu toate caderile lor ei au avut o îinimaî în regula.

Pastele tinut de Ezechia a fost unul cu multe nereguli. Prea multe informatii n-au fost scrise. Ei au mâncat Pastele, îcontrar cu cele scriseî Dar ei au avut îinimiî bune si corecte. Si noi citim ca Ezechia s-a rugat spunând: „Domnul, care este bun, sa ierte pe toti cei ce si-au pus inima sa caute pe Domnul, Dumnezeul parintilor lor, macar ca n-au facut sfânta curatire.” (2 Cronici 30.18-19).

Pastele tinut de Osea a avut mult mai putina prezenta ca numeroasele Pasti tinute în zilele lui David si Solomon, sau chiar în timpul domniei lui Ioasfat si Ezechia. Cum de se observa cuvinte de apreciere în Scriptura despre aceasta? Nici o sarbatoare a Pastelor nu mai fusese praznuita ca aceasta în Israel din zilele proorocului Samuel. Nici unul din împaratii lui Israel nu mai praznuise Paste ca cele pe care le-au praznuit Iosia, preotii si Levitii, tot Iuda si Israelul care se aflau acolo si locuitorii Ierusalimului. (2 Cronici 35.18). Este o explicatie. Ei nu au avut o sarbatoare de Paste la care „inimaî închinatorilor sa fie cu adevarat în sarbatoare. Domnul nu se uita la numarul închinatorilor cât la calitatea lucrarii. Slava Pastelui din timpul lui Iosia a fost data de inimile poporului.

Sunt multe întruniri pe pamânt ale închinatorilor crestini în zilele din urma în care literal nimic nu atrage omul natural. Ei se întâlnesc în locuri deosebite numite capele ori în camere mici la etaj sau pivnite. Ei cânta distonant. Au rugaciuni fara putere si predici slabe. Si uneori Duhul Sfânt este în mijlocul acestora. Cântareti uneori sunt convertiti la aceste întâlniri, si Împaratia lui Dumnezeu se lateste mai mult ca si în catedrale ori chiar în marile biserici protestante. Cum aceasta? Cum poate fi explicat acest fenomen? Cauza e simpla, si anume ca în acele simple întâlniri inima religiei este învatata si traita. Lucrarea a atins inima. Lucrarea a urcat la inima. Si consecinta este ca Dumnezeu cu placere si gratitudine da binecuvântarea Lui.

Ma opresc cu subiectul meu aici. Vreau sa rog cititorii mei sa ia în considerare atenta lucrurile care le spun. Cred ca ei le vor examina atent si le vor gasi adevarate. Rezolva în aceasta zi, indiferent daca apartii unei biserici sau nu, sa fii un crestin în inima. Nu fi multumit cu o forma de evlavie, tagaduindu-i puterea. Pune-ti bine în minte ca religia formala nu este o religie mântuitoare, si ca inima religiei este aceea care conduce la cer.

Îti dau un cuvânt de atentionare. Sa nu presupui, pentru ca religia formala nu mântuie, acea forma de religie nu e buna la nimic. Fii atent sa nu mergi în extrema. Daca lipseste ceva nu înseamna ca ai un argument sa-ti fie de folos. O idolatrie oarba a formelor care te duce într-un colt nu e o ratiune de a da la o parte toate formele. Chivotul, care a fost facut ca un idol de Israel si a fost pus în locul lui Dumnezeu, a fost incapabil de a-i salva de sub palestinieni, si când a fost trimis înapoi si a fost mânuit gresit, a adus moartea lui Uza. Si a fost acelasi chivot care onorat si slavit a adus binecuvântari în casa lui Obed-Edom. Spunea un pastor urmatoarele cuvinte tari, dar adevarate: îCel care are doar o forma de religie este un ipocrit; dar cel care nu are nici o forma de religie este un ateistî. Formele nu ne pot salva, dar ele nicidecum nu pot fi dispretuite. O lumina nu este casa unui om, cu toate ca-l ajuta pe om sa-si gaseasca casa când vine pe întuneric. Foloseste formele crestinismului atent, si vei gasi binecuvântare. Aminteste-ti ca în toate formele folosite, marele principiu, este acela care pozitioneaza în primul rând religia în inima.

III. În al treilea rând învatam ca adevarata religie niciodata nu se asteapta sa fie placuta tuturor. Nu poti sa ai ìlauda de la oameni, si în acelasi timp sa poti fi laudat de Dumnezeu.

Nu vreau sa renunt la acest subiect ori cât de dureros ar fi. Grija ce o am este sa-l determin pe fiecare care citeste aceste rânduri sa ajunga la o religie a inimii. Nu voi câstiga nimic sa recrutez pe cineva în armata Domnului sub o pretentie falsa. Nu voi promite nimic care Scriptura nu garanteaza. Cuvintele apostolului Pavel sunt clare si fara gres. O religie a inimii este o religie care îsi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu (Romani 2.29)

Adevarul lui Dumnezeu si crestinismul Scriptural nu sunt niciodata placute tuturor. Ele niciodata nu vor fi placute în aceasta lume. Nimeni nu va putea avea o consideratie fata de natura umana, descrisa în Scriptura si totodata sa se astepte ceva din partea lumii. Atâta timp cât omul este om, majoritatea fapturilor umane vor prefera o religie de forma în locul unei religii a inimii.

Religia formala se aseaza într-o constiinta întunecata. Omul trebuie sa aiba un fel de religie. Ateismul si o necredinta categorica, ca regula generala, de loc nu sunt populare. Dar un om trebuie sa aiba o religie care nu cere prea mult ñ nu-i creeaza prea multe probleme – nu se interfereaza cu pacatele lui prea mult. Un crestinism formal îl va satisface pe un asemenea om. Religia formala satisface secretul omului care se crede neprihanit prin el însusi. Toti dintre noi, fara exceptie suntem farisei. În mod natural fiecaruia îi zornaie ideea ca pentru a fi mântuit trebuie sa faci multe lucruri, si sa tii multe sarbatori religioase, si ca rezultat al tuturor acestora sa ajungi în cer.

Formalismul ne prinde aici. Se pare uneori ca aceasta este calea care ne aduce pace cu Dumnezeu. Religia formala este placuta naturii indiferente a omului. Ca sa adaogam o întrebare referitor la crestinism, care e cea mai usoara parte a crestinismului coaja sau forma. Omului îi place asa ceva. Omul uraste adâncirea în religie. El vrea ceva care nu se amesteca în constiinta si viata lui launtrica. Lasa constiinta libera, si ce trebuie sunt fapte si actiuni. Formalism înseamna sa deschizi usa larga si gasesti cele mai ieftine cai de a intra în cer.

Faptele vorbesc mai tare decât declaratiile. Priveste în urma în istoria religiilor de veacuri si vei observa ca întotdeauna ceva a fost în comun. Priveste la istoria lui Israel de la început, din Cartea Exodul la Cartea Faptele Apostolilor si vei vedea ca întotdeauna au fost favoritisme. Formalismul a fost cel mai adânc pacat împotriva caruia profetii Vechiului Testament s-au ridicat în mod continuu. Formalismul a fost cea mai mare plaga care a distrus pe evrei, când Domnul Isus a venit pe acest pamânt. Priveste la istoria Bisericii lui Christos dupa perioada apostolilor. Cât de repede formalismul le-a ruinat viata si evlavia crestinilor din primul veac! Priveste la evul mediu cum formalismul a acoperit complet catedralele astfel ca Evanghelia nu a mai avut nici o putere. Priveste, în final, la istoria bisericii protestante din ultimele trei secole. Cât de putine sunt locurile unde religia este traita cu adevarat! În câte tari miscarea protestanta nu a fost altceva decât o forma! Nu putem trece usor peste aceste lucruri. Ele vorbesc cu voce ca de tunet. Ele arata ca religia formala este un lucru obisnuit. Este o mândrie a omului.

Dar de ce sa nu privim la fapte ale istoriei? De ce sa nu privim la fapte care se petrec sub ochii nostri si sub streasina casei noastre? Poate cineva sa nu recunoasca o religie a omului dinafara, o religie a formalismului clar este religia cea mai acceptata astazi? Ceea ce a spus Ioan învatatorilor falsi din vremea lui este nimic: Ei sunt din lume, de aceea vorbesc ca din lume, si lumea îi asculta. (1 Ioan 4.5). Sa spui numai câteva rugaciuni, sa mergi regulat la biserica, sa iai parte la Cina Domnului din când în când, sa citesti Scriptura câteodata si marea majoritate a celor din jur sa te numeasca un bun crestin, nu e de-ajuns. ÑCe ar trebui sa mai fac?î , întreaba acestia, “Daca nu acesta e crestinismul, atunci care este?“ Sa ceri prea mult poate fi considerat nedrept, fanatism si prea exagerat!

Este inutil sa nu recunosti ca religia formala este placuta la cei mai multi. Este placuta. Totdeauna a fost placuta. A fost este si va fi placuta pâna la venirea Domnului Christos a doua oara. Întotdeauna va avea ca scop “sa scoata în evidenta omul“.

Sa revenim acum la religia inimii, si vom vedea ceva deosebit. Ca o regula generala, niciodata nu va arata ca cea facuta de mâna omului. A fost scoasa în evidenta de profesori cu voce tare, în mod ridicol, cu dispret, izolata, încarcerata si chiar moarta. Îndragostitii sunt fideli si zelosi ñ dar ei întotdeauna sunt în numar neînsemnat. Niciodata nu a avut, comparativ, Ñscoaterea omului în reliefî.

Religia inimii este prea umila sa fie placuta tuturor. Nu lasa loc omului normal sa se mândreasca. Îi spune ca este vinovat, pierdut, un pacatos care merita iadul, si ca trebuie sa fuga la Christos pentru salvare. Îi spune ca este mort, si ca trebuie sa fie adus la viata si nascut din Duh. Mândria omului cade în fata acestor cuvinte. Ea uraste a se spune ca acestea sunt prea rele lucruri.

A fost religia inimii placuta în Vechiul Testament? Îl gasim pe David plângându-se: Cei ce stau la poarta vorbesc de mine si cei ce beau bauturi tari ma pun în cântece. (Psalmul 69.12). Gasim profeti persecutati si tratati ca bolnavi mintal pentru ca ei au predicat împotriva pacatului, si au cerut oamenilor sa-si predea inima lui Dumnezeu. Isaia, Mica, Ieremia, Amos sunt câtiva dintre acestia. La formalism si ceremonii evreii niciodata n-au obiectat. Nu le-a placut sa-l serveasca pe Dumnezeu din toata inima lor.

A fost religia inimii placuta în vremea scrierii Noului Testament? Toata istoria legata de lucrarea Domnului Isus Christos cât si viata apostolilor sunt suficiente pentru un raspuns corect. Carturarii si Fariseii ar fi primit un Mesia care ar fi încurajat formalismul si o Evanghelie cu ceremonii si forme. Dar ei nu au putut tolera o religie al carei prim principiu era smerenia si sfintenia inimii.

A fost religia inimii placuta în Biserica lui Christos din secolul al optusprezecelea? Cu durere nu, cu exceptia secolelor timpurii când Biserica primului veac nu pierduse dragostea dintâi. Curând, foarte curând, oamenii care au protestat împotriva formalismului si spiritismului au fost declarati Ñdusmanii lui Israelî. Mult înaintea Reformei, lucrurile au venit la punctul când cei ce au predicat sfintenia inimii si au condamnat formalismul au fost tratati ca dusmani de drept comun. Li s-a pus pumnul în gura, au fost excomunicati, închisi, or torturati la moarte ca Ioan Hus. În timpul Reformei, lucrarea lui Luther si a conlucratorilor lui a fost adusa sub o furtuna continua a defaimarii si macelarita. Si din ce cauza? Pentru ca ei au protestat împotriva formalismului, ceremoniilor, preotiei romano-catolice, calugarilor, si au cerut o religie a inimii.

A fost religia inimii placuta în Anglia, în trecut? Niciodata, cu exceptia unei mici perioade de timp. Nu a fost placuta în zilele reginei Maria, când Latimer si tovarasii de martiraj au fost arsi pe lemn. Nu a fost placuta în zilele când pentru a fi puritan era mai periculos decât a fi un betiv or unul care blastama. Nu a fost placuta în evul mediu când Șesleț si Șhitfield au fost împuscati înafara proprietatii bisericii. Cauza martirizarii Reformatorilor, si mai târziu a Puritanilor, si apoi a Metodistilor a fost în esenta aceiasi. Ei au fost urâti pentru ca au predicat lipsa de importanta a formalismului si imposibilitatea mântuirii fara pocainta, credinta, nastere din nou, schimbarea mintii si sfintenia inimii.

Este religia inimii placuta azi la noi în natiune? Cu durere în suflet spun ca nu cred. Priveste la cei care vin la biserica. Sunt destui de putini la numar. Stau ca niste spectatori în biserica. Ei se confrunta cu multe lucruri dificile, cuvinte grele, cenzuri, tratament incorect, râsete, ridicularizari, cuvinte de strada si putina persecutie. Nu e ceva placut! Priveste la învatatorii unei religii a inimii. Ei sunt iubiti si placuti, fara a gresi, doar de putini, care agreeaza cu ei. Nu sunt numiti Ñplacuti predicatoriî de multimea care-i asculta. Dar nimeni nu-i recunoaste ca învatatori credinciosi ai religiei inimii cu exceptia unui mic numar. Putini sunt cei ce-i încurajeaza. Putini sunt cei care-i simpatizeaza. Putini stau alaturi de ei în vremuri de nevoi. Ei se gasesc ca si Învatatorul Divin, ca lucreaza singuri, parasiti. Scriu aceste rânduri cu durere în suflet, dar cred ca ele sunt reale. O religie a inimii astazi, ca si-n vremurile de demult nu aduce “lauda omului“.

Pe deasupra tuturora nu e important ce oamenii gândesc ci ceea ce ei ridica-n slava. Ne judeca ca si pe Domnul. Nu omul ne va judeca în Ziua Judecatii. Nu omul va sta pe Tronul alb examinând religia noastra, si pronuntând sentinta vesnica. Acolo numai Dumnezeu va decide si va judeca de pe Scaunul de Judecata al lui Christos. Aici dispretuiesc valoarea si maretia religiei inimii. Acolo nu va fi înaltat omul dar va fi laudat Dumnezeu.

Dumnezeu apreciaza si onoreaza religia inimii în aceasta viata. El se uita din ceruri si citeste inima fiilor oamenilor. Acolo unde vede o inima care se pocaieste de pacat, o inima cu credinta în Christos, o inima sfintita a vietii, o inima iubitoare a Fiului Sau, a Legii Sale, a voii Sale, si a Cuvântului Sau ñ oriunde Dumnezeu vede aceste lucruri. El este satisfacut. El scrie o carte de aducere aminte pentru acest om, indiferent daca e sarac sau lipsit de educatie. El da îngerilor Sai o sarcina speciala pentru el. El îl mentine în starea de har si-i da un surplus de pace, nadejde si putere. Îl onoreaza ca membru al familiei Fiului Sau, pe acela care marturiseste pentru adevar asa cum Fiul Sau a facut. Omul care însasi se vede slab este o jertfa vie pe care Dumnezeu o iubeste si a carei inima niciodata nu va fi dispretuita de Dumnezeu. Asa lauda este mai de pret decât lauda oamenilor.

Dumnezeu va proclama aprobarea Sa referitor la religia inimii înainte de strângerea lumii împreuna la Ziua Judecatii. El va porunci îngerilor Sai sa adune toti sfintii, de pe tot pamântul, sa-i uneasca într-un Trup. El va învia mortii si-i va schimba pe cei vii, si-i va pune la dreapta Tronului Singurului Sau Fiu. Atunci va zice tuturor acelora care L-au slujit pe Christos din toata inima: Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia, care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii… ai fost credincios în putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intra în bucuria stapânului tau… cine Ma va marturisi înaintea oamenilor, Îl va marturisi si Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; Voi sunteti aceia, care ati ramas necontenit cu Mine în încercarile Mele. De aceea va pregatesc Împaratia, dupa cum Tatal Meu Mi-a pregatit-o Mie, (Matei 25.21-34; Luca 12.8, 22.28-29; Apocalipsa 3.5). Aceste cuvinte vor fi adresate numai acelora care si-au predat cu adevarat inima lui Christos. Nu vor fi adresate formalistilor, ipocritilor, imoralilor si celor cu o forma de evlavie. Ei, desigur, vad fructele religiei inimii dar ei nu manânca din ele. Ei niciodata nu vor sti valoarea religiei inimii pâna-n Ziua Judecatii. Atunci, ei si numai ei, vor întelege cît de mult valoreaza sa aduci lauda lui Dumnezeu si nu sa-l înalti pe om.

Daca îmbraci religia inimii eu nu pot sa-ti promit ca nu vei fi laudat ca om. Iertare, pace, speranta, calauzire, mila, mângâiere, harul pe masura nevoilor, putere cât îti trebuie zilnic, bucurie care lumea nu va putea sa ti-o rapeasca ñ toate acestea cu tarie sunt promise omului care vine la Christos, si-L slujeste cu toata inima. Dar nu pot sa promit ca acest tip de religie va fi placuta oamenilor. Mai repede sa se astepte la batjocura si ridicularizare, vorbe urâte si rele, opozitie si persecutie. Aceasta este o cruce care apartine religiei inimii, si noi trebuie sa stim la ce sa ne asteptam. În Împaratia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri – toti cei ce vor sa traiasca cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniti. (Faptele Apostolilor 14.22, 2 Timotei 3.12). Chiar daca lumea te uraste, Dumnezeu te iubeste. Daca lumea te paraseste, Christos a promis ca niciodata nu te va parasi si nu te va lasa sa cazi. Orice vei pierde având o religie a inimii, fii sigur ca slavirea lui Dumnezeu te va ridica.

Acum la încheierea acestui articol vreau sa prezint câteva aplicatii practice. Vreau sa te provoc si sa le leg de constiinta ta cele ce urmeaza. Fie ca Dumnezeu sa binecuvinteze multe suflete si prin acest articol, aici si în vesnicie.

(1) În primul rând, este religia ta a formei sau a inimii? Raspunde la aceasta întrebare cinstit si stai în fata lui Dumnezeu. Daca este a formei, ia în considerare marele pericol în care esti.

Nu ai nimic pentru linistea sufletului tau în vreme de încercare, nimic care sa-ti dea nadejde pe patul mortii, nimic care sa te mântuie în Ziua Judecatii. Religia formala nu va duce pe nici un om în cer, asa cum metalul slab nu va rezista focului. Continuând în acest fel ai toate sansele sa fii pierdut pentru totdeauna. În mod solemn te implor, acum, fii atent la pericolul care te asteapta, deschide-ti ochii si te pocaieste. Indiferent ca mergi la o biserica mare si frumoasa, sau la o bisericuta mica, nu poti fi crestin cu numele, având o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea, trezeste-te si te pocaieste. Voi toti evanghelistii formalisti treziti-va. Nu exista formalism asa periculos ca formalismul evanghelic.

Vreau sa-ti spun ceva dulce. Vreau sa-ti zic cu toata pasiunea. Numai Dumnezeu poate avertiza sufletul tau. O daca ai putea vedea nebunia asa ca pericolul crestinismului de-afara! Suna ca si vocea unui om gata sa moara, care-i spune fiului sau: Fiule, orice religie ai, niciodata nu poate fi multumita acoperind-o cu o manta.

(2) În al doilea rând, daca inima ta te condamna si tu vrei sa stii de ce, considera în mod cu totul serios ca exista numai o cale care poti s-o urmezi cu siguranta

Plânge înaintea Domnului Isus Christos fara amânare, si arunca în fata Lui starea sufletului tau. Marturiseste în fata Lui formalismul ce l-ai trait, si cere-i iertare. Asteapta de la El, promisiunea harului de a primi Duhul Sfânt, si staruieste de El sa-ti înnoiasca launtrul cât mai repede.

Domnul Isus Christos este uns si desemnat sa fie Doctorul sufletului uman. Nu exista nici un caz prea greu pentru El. Nu este nici o conditie a sufletului pe care El sa nu o vindece. Nu este duh rau pe care El sa nu-l poata alunga. Oricât de insensibila si împietrita poate fi inima unui formalist, exista medicament care poate vindeca, si un Doctor care poate salva. Du-te si cheama-L pe Domnul Isus Christos zilnic. „Cereti si vi se va da: cautati, si veti gasi; bateti si vi se va deschideî. (Luca 11.9)

(3) În ultimul rând, daca inima ta nu te condamna, si ai încredere fundamentata în Dumnezeu, ia în considerare în mod serios câte responsabilitati le are pozitia pe care stai.

Lauda-L pe El zilnic, datorita celui care te-a scos din întuneric la lumina, si te-a facut diferit de altii. Lauda-L pe El zilnic, si cere-I ca niciodata sa nu te lase din propriile Sale mâini. Priveste cu o gelozie veghetoare la fiecare camera a omului dinlauntru. Formalismul niciodata nu este gata sa ne inunde ca plaga de broaste peste egipteni, care au venit si în patul regelui. Vegheaza si înarmeaza-te. Vegheaza la citirea Scripturii, la rugaciune, la manifestarile si vorbele tale, la viata de familie, si la religia ta de duminica si de peste saptamâna. Nu este nimic atât de bun si spiritual care sa nu ne duca la o forma a obisnuintei. Nimic nu este atât de spiritual care sa nu cada în formalism. Vegheaza, dar si înarmeaza-te.

Priveste în fata, în final, si pune-ti nadejdea în Venirea Domnului. Cel mai maret lucru care vine. A doua venire a lui Christos va fi în curând. Vremea ispitelor în curând va trece. Judecata si rasplata sfintilor în curând va fi data pentru toate lucrurile savârsite. Odihneste-te în asteptarea acelei zile. Lucreaza, vegheaza, si priveste înainte ñ un lucru oricum acea zi îl va face total limpede. Ne va arata ca nu a fost nici o ora în viata noastra în care noi sa fi avut inima noastra total concentrata la Christos. Doar prin harul Lui suntem ce suntem.

Publicitate