Explicații la Biblie

Acasă » Comentariu » Evanghelia după Luca – Chemarea Neamurilor

Evanghelia după Luca – Chemarea Neamurilor

luke-writing-gospelTitlul: În originalul grecesc, cartea poartă titlul: „Kala Loukon”, adică „după Luca”.

(Lucrarea de faţă  este în mare măsură o prelucrare după un studiu ținut de David Pawson. Mulțumesc prietenului meu, Ticu Moisa, pentru editarea acestui material)

Biblia este alcătuită din cuvintele oamenilor și din Cuvântul lui Dumnezeu – mulți autori umani, dar un singur editor divin. Mulți dintre aceşti autori au scris ca să dea un răspuns unor nevoilor imediate, fără să-şi închipuie cumva că ceea ce scriu ei va ajunge într-o bună zi parte din Biblie. Putem deci studia cărțile Bibliei pe  două paliere: unul istoric și altul existențial. La nivelul istoric întrebăm: De ce a fost scrisă cartea respectivă? Care a fost motivația umană din spatele ei? La nivelul existențial, întrebăm: De ce a ajuns ea în Biblie? De ce a crezut Dumnezeu că este important ca noi să știm ce este scris în ea?

Vom încerca să aplicăm amândouă metodele acestea în studiul Evangheliei lui Luca și în cartea Faptele Apostolilor. Ambele au același autor și reprezintă un caz special în Biblie.

Deci, cine a fost acest Luca și de ce s-a apucat el să scrie aceste două volume?

Autorul: Luca a fost …

  1. Un om dintre ,,Neamuri“

Luca este unicul ne-evreu care a scris vreuna din cărțile Bibliei. El a purtat numele grecesc ,,Loukas“ și s-a născut în Antiohia Siriei, care era pe vremea aceea Parisul de pe țărmul estic al Mării Mediterane, la nord de Țara Făgăduinței. Prin mijlocul cetății trecea o impunătoare stradă principală, care a fost prima arteră urbană iluminată cu torțe în timpul nopții.

Antiohia a fost locul în care a apărut prima biserică dintre Neamuri și tot acolo li s-a dat ucenicilor lui Christos numele de ,,creștini“, poate tocmai ca să-i deosebească de ceilalți evrei din cetate. ,,Chreștin“ este un derivat grecesc de la termenul Cristos care este traducerea lui Mesia din limba vorbită de evrei. Deci, identificarea ,,creștinilor“ îi făcea în ochii locuitorilor din Antiohia ,,evrei mesianici“, evrei care credeau că Isus din Nazaret este Mesia (Christosul).

Ca om dintre Neamuri, Luca a fost foarte bine poziționat pentru a arăta cum s-a răspândit Evanghelia de la Ierusalim până la Roma. Astăzi nu mai luăm în seamă faptul că era un fenomen foarte rar, dacă nu chiar imposibil, ca o religie să sară peste barierele etnice și să fie îmbrățișată de oameni din naționalități din Imperiu. Asta cu atât mai mult cu cât le-a aparținut mai întâi evreilor, grup etnic care n-a ocupat o poziție predominantă în civilizația de atunci. Majoritatea oamenilor se nasc într-o anumită credință și rămân cu ea toată viața. Este identitatea lor națională. În cazul creștinismului avem de-a face cu un fenomen unic și Luca îl subliniază ori de câte ori are ocazia. De exemplu, ca să ușureze înțelegerea cititorilor dintre Neamuri, Luca evită să folosească termeni ebraici sau aramaici ca ,,rabi“ sau ,,abba“, pe care-i folosesc alți doi dintre evangheliști, Matei și Marcu, preferând în locul unei ,,transliterări“ o traducere directă în cuvintele corespunzătoare din limba greacă. În felul acesta, Luca construiește o punte verbală pentru răspândirea Evangheliei printre Neamuri.

  1. Un doctor de profesie

Înainte de a fi autor de cronici sacre, Luca a fost de profesie doctor. În scrisoarea trimisă creştinilor din Colose, apostolul Pavel îl numește ,,Luca, doctorul preaiubit“ (Col. 4:14). Probabil că Luca a acordat îngrijiri medicale multora şi în multe locuri, ajungând să fie iubit şi preţuit de Biserici. Dacă citim cu atenţie, vedem că şi asocierea cu Pavel a avut loc într-o vreme când Pavel avea nevoie de îngrijire medicală datorită unui atac acut de boală a ochilor (compară „Galatia” din Fapte 16:6 cu „noi” din 16:10 şi Galateni 4:13-15).

Pe vremea lui Luca, medicina progresase foarte mult și, deși rezervată încă uneori sclavilor, îndeletnicirea presupunea o pregătire riguroasă și o practică meticuloasă. Caracteristicile acestea ies repede la iveală când vezi felul în care a scris Luca. El este un foarte fin observator, are o minte analitică și alcătuiește fișe de rapoarte foarte ordonate. Există multe pasaje în care putem observa aceste lucruri. De exemplu, la nașterea Domnului Isus, evenimentul este redat din punctul de vedere al Mariei, mama Pruncului. Luca amintește că Maria ,,L-a înfășat în scutece“ (Luca 2:7) și nu uită să menţioneze ,,tăierea împrejur“. Când Luca vorbește despre boala soacrei lui Petru el nu se mulțumește să spună ca Marcu că avea ,,friguri“, ci ține să precizeze neapărat un diagnostic, ,,friguri mari“ (Marcu 1:30; Luca  4:38). De altfel, este interesant de menționat că din cele șapte minuni pomenite de Luca, șase dintre el au fost ,,vindecări“.

Aflăm lucrul acesta din încheierea scrisorii lui Pavel către Biserica din Colose: „Luca, doctorul prea iubit…” (Col. 4:14).

Dumnezeu folosește un doctor ca să ne vorbească despre lucruri supranaturale! Cu pana acestui om obișnuit să scrie rețete de leacuri și tratamente naturale, Dumnezeu scrie despre nașterea miraculoasă din fecioară, despre minunile săvârșite de Domnul Isus și despre semnele și minunile menționate în Faptele Apostolilor. Sunt unii medici și oameni de știință care sunt sceptici despre tot ce nu poate fi ,,disecat“, ,,cântărit“, ,,analizat“ și ,,repetat“ în laborator. Luca însă este un martor fără rețineri al tuturor lucrurilor de dincolo de fire. El își folosește considerabila formare științifică pentru a ,,face cercetări cu de-a măruntul“ și se lasă copleșit de realități, chiar și atunci când ele îl poartă dincolo de limitele lumii naturale, spre domeniul divin al supranaturalului.

Vă imaginați cât de mare a trebuit să fie onestitatea lui Luca atunci când el a recunoscut falimentul tratamentelor medicale în cazul femeii cu scurgerea de sânge și superioritatea vindecării lucrate de credința în Cristos?

,,Şi era o femeie care, de doisprezece ani, avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. Ea s-a apropiat pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit“ (Luca 8:43-44).

  1. Un istoric de prim rang

Luca este meticulos în detalii, în alegerea cuvintelor și în nuanțele culturale locale. Pentru că n-a fost el însuși un apostol, Luca a fost dependent de ceilalți care i-au fost în preajmă. Câțiva istorici moderni l-au criticat pe Luca și i-au pus la îndoială veridicitatea, dar fiecare descoperire arheologică făcută de atunci i-a dat dreptate de fiecare dată lui Luca, până într-acolo că el a ajuns să fie considerat drept unul din cei mai demni de încredere istorici din vremea lui. Spre deosebire de Matei, Marcu și Ioan, Luca este singurul istoric din cei patru evangheliști. Preocuparea lui prioritară a fost să producă o istorisire corectă și demnă de încredere despre ceea ce s-a spus și făcut în timpul vieții Domnului Isus:

,,Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai“ (Luca 1:1-4).

  1. Un călător experimentat

Luca a fost un călător foarte priceput. El este singurul care ține să plaseze lacul Ghenezaret în scara de mărime a oglinzilor de apă din lume și, refuzând să-l numească ,,Mare“ (are cam de 13 kilometrii în lungime pe 8 kilometrii în lățime), îl identifică prin expresia ,,lacul Ghenezaret“:

,,Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele“ (Luca 5:1-2).

Începând cu Fapte 16:10-11, îl găsim călătorind alături de apostolul Pavel. Ca o dovadă de smerenie, Luca trece, parcă pe neobservate, în relatarea lui de la ,,ei“, la ,,noi“, incluzându-se și pe sine în echipa misionară. Schimbarea de la „au trecut atunci prin Misia” din Fapte 16:8, la „După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia…” din 16:10 indică faptul  că Luca s-a alăturat apostolului Pavel la Troa. După aceea, Luca a devenit un tovarăşul de lucru nedespărţit al lui Pavel. Cu el a călătorit la Filipi (16:12), iar şase ani mai târziu tot cu el a plecat din Filipi (20:6). Au fost împreună la Ierusalim (21:17), când mulţimea dezlănţuită a încercat să-l linşeze pe Pavel. Au fost împreună la finalul celor doi ani de detenţie la Cezareea (Fapte 27:1). Împreună au fost şi în călătoria plină de peripeţii înspre Roma, când s-a sfărâmat spart corabia cu ei (27:1 – 28:16). Împreună au fost la Roma, cu ocazia procesului judecat de Nero, şi tot împreună au fost, se pare, şi în ultimele clipe dinainte de martirajul marelui apostol (Col. 4:14; 2 Tim.4:2; Filimon 24).

Recitiți ultima călătorie pe mare a lui Pavel de la Cezareea spre Roma până la naufragiul final pe din insula Malta și veți vedea câți termeni ,,de specialitate“ folosește Luca și cum vorbește ca un adevărat ,,lup de mare“ (Fapte 27 – 28).

Această aplecare spre călătorie este un factor foarte important dacă vrem să pătrundem felul în care au fost așternute pe hârtie Evanghelia și Faptele Apostolilor. Știm că Pavel a stat închis de două ori, de fiecare dată câte doi ani de zile, în Cezareea și în Roma. Așa cum vom arăta, este foarte probabil că Luca și-a făcut cercetările și și-a aşternut pe hârtie lucrarea lui în două volume, Evanghelia, când Pavel era în Cezareea, iar Faptele Apostolilor când Pavel era închis în Roma și unde Luca i-a putut pune personal toate întrebările la care dorea să afle un răpuns.

  1. Un bun scriitor 

Limbajul folosit de Luca este acela al unui foarte educat și șlefuit istoric elenist. Vom reveni asupra acestui lucru când vom comenta intenția probabilă cu care a scris Luca Evanghelia și Faptele Apostolilor. Fragmentul amintit, în care Luca descrie în amănunt peripețiile călătoriei pe mare spre Roma este socotit o capodoperă a literaturii din lumea antică. Luca are un vocabular bogat, un stil foarte plăcut și o abilitate incontestabilă de a-și captiva cititorii, trecând de la pasaje descriptive la evenimente tumultuoase și la o cascadă neîntreruptă de conflicte. Fragmente de rezumat istoric alternează cu descrieri detaliate,  în care oamenii și evenimentele sunt puse sub lupa cercetătorului. Preocuparea lui de istoric este evidentă, cercetarea amănunțită și discernământul ascuțit al celui ce știe ce să includă în scris și ce să lase pe afară.

  1. Un cald evanghelist

Luca nu face artă pentru artă, ci artă cu tendință. Inima lui este de evanghelist care folosește pana în locul vocii. ,,Mântuirea“ este termenul predominant în ambele lui scrieri. Termenii derivați și asociați ai acestui termen sunt folosiți peste tot, în toate situațiile imaginabile. Ca unul care provine dintre ,,Neamuri“, Luca este preocupat ca Evanghelia să ajungă ,,la orice făptură“:

,,Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor, după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările. Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal vor fi prefăcute în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu’” (Luca 3:3-6).

Declarația citată d e mai sus este socotită de mulți drept ,,motto“-ul scrierilor lui Luca. Așa cum vom vedea când vom studia textul Evangheliei lui, Luca arată un interes special pentru anumite grupuri și grupări de oameni care pot și chiar vor vedea mântuirea lui Dumnezeu. În mod similar, tema cărții Faptele Apostolilor este că Duhul Sfânt a venit să locuiască nu doar în iudei, ci și în samariteni și în alți oameni de pe toată fața pământului:

,,Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:8).

Această Evanghelie ,,evreiască“ vizează toți oamenii din lumea întreagă. Luca Îl descrie pe Domnul Isus ca Mântuitor al întregii lumi.

Audiența lui Luca:

Fiecare autor scrie pentru ceva și pentru cineva. După ce ne-am ocupat de omul care scrie, să ne îndreptăm puțin atenția spre destinatarii pe care i-a avut el în minte.

Textul ne spune că Luca și-a scris cele două cărți pentru un personaj numit ,,Teofil“, ceea ce înseamnă în traducere ,,domnul iubitor de Dumnezeu“. Pare straniu că Luca și-a petrecut patru ani făcând cercetări amănunţite ca să-i scrie doar unei singure persoane. Aceasta i-a făcut pe unii să considere că ,,Teofil“ n-ar fi fost un personaj real, ci un nume generic folosit pentru toți cei ce vor avea bunăvoința să afle ceva despre lucrarea lui Dumnzeu prin Cristos. Oricât de pertinentă ar părea această interpretare, ea este insuficientă pentru explicarea unor aluzii și elemente din text.

Alții au fost de părere că Luca a scris unui ,,publicist“ interesat de în creștinism. În cazul acesta, Teofil a fost un om în carne și oase, iar asta este o ipoteză mult mai atrăgătoare. În acest caz, Teofil a fost un om destul de bogat ca să finanțeze cercetările și călătoriile lui Luca. Probabil că a ocupat și o poziție predominantă în sistemul social de atunci, pentru că Luca i se adresează cu un termen de respect: ,,prea alesule Teofile“ (Luca 1:3). Este exact același titlu pe care l-a folosit apostolul Pavel când s-a as-a înfăţișat pentru judecată înaintea tribunalului condus de lui Felix și Festus, doi dregători romani de frunte:

,,Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale. …     „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite“ (Faptele Apostolilor 24:2; 26:25).

Asemănarea ne face să bănuim că acest Teofil ar fi ocupat și el o poziție în sistemul juridic, fie ca avocat, fie ca judecător. Oare de ce să fi vrut Luca să-i prezinte pună unui avocat o istorisire atât de exactă și de amănunțită, mai întâi despre viața Domnului Isus, iar apoi despre viața apostolului Pavel?

Un  avocat al apărării pentru Pavel?

Toată problema cu Teofil pare să fie elucidată dacă acceptăm că el a fost un avocat de la Roma care urma să-l apere pe apostolul pentru Pavel, dacă nu chiar judecătorul însuși. În oricare din cele două situații, evanghelistul Luca el ar fi avut nevoie de un document pregătitor care să descrie evenimentele care au dus la întemnițarea marelui apostol.

Cum a început această nouă religie? Cine a fondat-o? Cum de a devenit Pavel propagatorul ei? Mai mult, Teofil avea nevoie să afle precedente judiciare, adică să i se comunice dea reacțiile de până atunci ale din tribunalelor romane care i-au judecat pe adepţii membrii acestei religii. Eu cred că atunci când Pavel a stat doi ani în închisoarea din Cezareea, Luca s-a dus să facă cercetări ,,cu de-a măruntul“ despre viața Domnului Isus, iar în timpul celor doi ani de detenţie la Roma, Luca a cercetat contribuția lui Pavel la răspândirea creștinismului.

Textul scrierilor lui Luca include fragmente de evenimente și discuții pe care nu le-ar fi aflat dacă nu s-ar fi dus să vorbească personal cu lideri ai bisericii de atunci: Iacov, probabil Matei, și cu siguranță Ioan (Evanghelia lui Luca pomenește lucruri care nu mai apar decât în Evanghelia scrisă de Ioan. De exemplu, doar Luca și Ioan amintesc de tăierea urechii lui Malhu, în învălmășeala prilejuită de arestarea Domnului Isus – Luca 22:50;  Ioan 18:10).

Structura scrierilor lui Luca

Luca a avut câteva dezavantaje evidente în alcătuirea documentelor de apărare pentru Pavel. Pentru început, el n-a fost unul din cei doisprezece ucenici ai Domnului, nu L-a întâlnit niciodată pe Isus din Nazaret și n-a fost martor ocular la discursurile și minunile Lui. Luca și-a depășit aceste limitări căutând să ia contact direct cu cei care au fost martori oculari la toate acestea.

Dacă admitem că scrierile lui Luca au fost documentări pentru activități judiciare, multe ciudățenii ale textului devin ușor de înțeles. De exemplu, înțelegem imediat de ce autoritățile romane sunt prezentate în ambele scrieri ca fiind binevoitoare  față de această nouă religie. Luca selecționează trei procese în care Domnul Isus a fost judecat de romani și trei procese în care a fost judecat Pavel. Luca include trei pronunțări juridice, trei verdicte, prin care cei doi au fost declarați total nevinovați. Pilat proclamă de trei ori nevinovăția lui Isus, iar Pavel este declarat nevinovat tot de trei ori și i s-ar fi dat drumul, dacă n-ar fi cerut el însuși să fie judecat la Roma de Cezar:

,,Pilat a zis preoților: ,,Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta“ (Luca 23:4; 24:14, 22).

,,Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat. Şi când au plecat, ziceau* unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”  Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă* n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar” (Fapte 26:30-32).

O altă particularitate este că în ambele sale cărți Luca arată că tulburările și necazurile care au însoțit noua religie nu au fost produse de romani, ci de evrei. Numai ei au fost aceia care s-au ridicat să persecute pe cei ce au adoptat noua religie.

Un avocat ar fi avut nevoie de martori oculari la evenimente, așa că Luca nu uită să dateze foarte precis unde și când au avut loc evenimentele majore. Amândouă scrierile lui Luca prezintă datări după calendarul roman:

,,În vremea aceea, a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta* s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius“ (Luca 2:1).

,,În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei; …“ (Luca 3:1).

Teoria documentelor juridice ar explica și de ce, în timp ce cartea poartă titlul de ,,Faptele Apostolilor“, conținutul ei  se referă în realitate numai asupra faptelor a doi dintre apostoli ei, Petru și Pavel, menționându-i doar în treacăt pe alții, iar pe unii dintre ei ignorându-i cu bună știință. De fapt, Petru este un personaj principal doar în primele douăisprezece capitole ale cărții, restul de două treimi concentrându-se aproape exclusiv pe activitatea misionară a lui Pavel. Proporția aceasta în care este repartizat materialul documentar ar fi total inexplicabilă, dacă toată cartea n-ar fi fost destinată ca o pledoarie pentru Pavel prin care se arăta autorităților romane că în noua religie nu este nimic periculos sau vrednic de osândă. Apostolul Pavel este identificat drept un cetățean roman învinuit pe nedrept de evrei furioși, fără vină față de legea romană și care merită prin urmare verdictul de ,,nevinovat“ din partea autorităților de la Roma.

Mai este încă o diferență sugestivă între judecarea Domnului Isus la Ierusalim și judecarea lui Pavel la Roma. Domnul Isus a fost declarat nevinovat în fața legilor romane și a fost condamnat doar ca urmare a presiunilor exercitate de evrei asupra lui Pilat. Prin contrast, Pavel a cerut cu bunăștiință să fie judecat în fața Cezarului, la Roma, unde știa că nu va putea fi victima presiunilor iudeilor.

,,Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea în Ierusalim. Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum. Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi că el însuşi are să plece în curând acolo.

„Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine şi, dacă* este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască.” Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile, apoi s-a coborât la Cezareea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător şi a poruncit să fie adus Pavel.

Când a sosit Pavel, iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat şi au adus împotriva lui multe* şi grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi. Pavel a început să se apere şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic nici* împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.”

Festus, care voia* să capete bunăvoinţa iudeilor, drept răspuns a zis lui Pavel: „Vrei** să te sui la Ierusalim şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?”

Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine.

Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte, dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de Cezar.”

Atunci, Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce” (Luca 25:1-11).

Acel ,,Cer să fiu judecat de Cezar“ a fost formula prin care orice cetățean roman aflat undeva în dificultate se plasa sub protecția Cezarului.

O altă particularitate a felului în care Luca îşi alege și aranjează materialul în Faptele Apostolilor este că ne sunt redate ,,in extenso“ nu mai puțin de trei mărturii personale pe care le-a susținut Pavel la judecățile anterioare. Asta în timp ce Luca neglijează să ne dea vreuna din mărturiile altor apostoli care au trecut prin procese juridice. Repetițiile acestea ar putea trece drept obositoare, dacă n-ar fi fost vital ca judecătorii din Roma să audă ceea ce s-a vorbit în toate cele trei procese (să citească deci un fel de procese verbale), iar acuzațiile anterioare să poată fi folosite în sprijinul lui, nu împotriva lui.

Și încă ceva, alternativa în care scrierile lui Luca au fost inițial materiale pregătitoare pentru procesul lui Pavel din Roma ar explica și de ce cartea Faptele Apostolilor se termină așa de brusc, cu un Pavel în așteptarea procesului. Dacă ar fi fost vorba doar despre o istorisire a faptelor apostolului Pavel, finalul ar fi imposibil de explicat. Nu ni se spune ce s-a întâmplat la proces, ce verdict a primit Pavel și care a fost viața apostolului după aceea. Tradiția ne spune că Luca a trăit până la vârsta de 84 de ani, ani buni după moartea lui Pavel. Dacă ar fi fost acesta scopul lui, Luca ar fi avut suficient timp să completeze și să termine altfel Faptele Apostolilor. Dacă însă scopul lui Luca a fost să alcătuiască doar un material documentar pentru apărarea lui Pavel la tribunalul imperial, cartea se încheie exact așa cum ne-am fi așteptat, cu un Pavel care își așteaptă la Roma ziua procesului.

Pentru mine, există un alt detaliu care m-a convins de valabilitatea acestei interpretări. De ce s-ar fi apucat Luca să înregistreze așa de detaliat întâmplarea cu naufragiul corăbiei în insula Malta, dacă scopul lui ar fi fost să scrie doar despre viața Bisericii Primare? De ce a descris doar acel naufragiu, în timp ce Pavel a mai trecut prin cel puțin alte trei astfel de situații ?

,, … de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării“ (2 Corinteni 11:25).

Ce rol a avut acel eveniment pentru viața bisericii? Naufragiul n-a avut însemnătate decât pentru Pavel. Luca a vrut să arate că Pavel nu s-a folosit de eveniment ca să evadeze, ci s-a comportat ca un om cu conștiința curată, care a contribuit la salvarea vieților celor care-l duceau la tribunalul din Roma. Mai mult, Luca menţionează faptul că apostolul Pavel a trecut cu brio și testul judecății păgânilor din Malta, care l-au crezut vinovat și pedepsit de zei când a fost mușcat de o năpârcă, dar și-au schimbat categoric opinia după ce au văzut că Pavel n-a murit:

,,Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită, ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare. Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui.

Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat, omul acesta este un ucigaş, căci Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”

Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort, dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun* rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu“ (Fapte 28:2-6).

Prin ceea ce a făcut pe insula Malta, subliniază Luca, Pavel și-a câștigat simpatia tuturor, și mai ales a unui roman bogat de pe insulă, numit Publius:

,,În împrejurimi erau moşiile mai-marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă, trei zile. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi. Ni s-a dat mare cinste şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum“ (Fapte 28:7-10).

A contribuit documentarea lui Luca la achitarea lui Pavel?

Din tot ceea ce putem deduce din restul scrierilor Noului Testament, apostolul Pavel a fost achitat la primul proces de la Roma. În scrisorile trimise lui Timotei (2 Tim. 1:16-18) și Tit (3:12-13) găsim lucruri pe care Pavel nu le-ar fi putut scrie decât după o asemenea achitare:

,,La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului“ (2 Tim. 4:14).

Există o puternică tradiție care susține că Pavel şi-a împlinit până la urmă visul și a ajuns în Spania, socotită pe vremea aceea ,,capătul pământului“. Cele mai vechi biserici din Spania îl proclamă pe Pavel ca întemeietor al lor. De ce neapărat Spania?  În dorința de a ajunge neapărat în Spania se citește deslușit visul apostolului misionar de a împlini Marea Trimitere așezată în capitolul întâi din Faptele Apostolilor:

,,El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:7-8).

,,Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania, şi să fiu însoţit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorinţa de a fi stat la voi.  … După ce-mi voi împlini dar însărcinarea aceasta şi le voi încredinţa aceste daruri, voi pleca în Spania şi voi trece pe la voi.“ (Rom. 15:24,28).

,,Coloanele lui Hercule“ din Spania era o expresie folosită în antichitate pentru promontoriul care flanchează intrarea în Strâmtoarea Gibraltar. Pilonul de nord este Stânca Gibraltarului aflat pe teritoriile britanice de peste mări din Gibraltar. Nu există un vârf în Africa de Nord predominant ca cel nordic, așa că identitatea Pilonului de sud a fost contestată de-a lungul timpului, doi candidați fiind cei mai probabili: Muntele Hacho din Ceuta și Jebel Musa înMaroc.

În literatura clasică, expresia Coloanele lui Hercule indică limita extremă a lumii cunoscute. În plus față de acest concept geografic, Coloanele lui Hercule exprimă, de asemenea, conceptul de „limitele cunoașterii”.

Nu știm cu certitudine, dar punând cap la cap aluzii din Epistole, putem spune că apostolul a fost achitat la primul proces, dar a fost apoi re-arestat mai târziu și decapitat la Roma. În ciuda acestui destin final, este foarte clar că osteneala doctorului Luca n-a fost zadarnică. Dacă el și-a scris cele două cărți cu scopul de a arăta că oamenii nu trebuie să vadă ceva periculos în creştinism, precum și ca să-l ajute pe apostol să depășească amenințarea cu moartea, pentru a-și putea continua o vreme activitatea misionară de răspândire a Evangheliei, putem spune că Luca a reușit.

Concluzie:

Ne-m concentrat pe grija personală a lui Luca față de Pavel, dar este la fel de clar că Luca și-a dat seama de urmările pe care le-ar fi putut avea judecarea apostolului la Roma pentru întreaga creștinătate din Imperiul Roman. Nu doar Pavel era dat în judecată, ci întregul creștinism. Ceea ce se întâmpla la Roma se răspândea apoi pretutindeni, așa că acest proces avea o foarte mare importanță.

Cele două scrieri ale lui Luca pot fi supranumite și ,,Istoria creștinismului, volumul unu și volumul doi. Ele cuprind o istorisire scrisă superb despre o perioadă de aproximativ 33 de ani, de la începutul misiunii publice a Domnului Isus până în ziua în care Pavel se afla arestat la domiciliu în Roma. Fără cronicile lui Luca n-am fi ştiut de unde au apărut bisericile locale care au primit epistolele. Faptele Apostolilor reprezintă puntea naturală pe care s-a făcut trecerea de la Evangheli la lumea vieții creștine din adunările locale.

Luca a fost conștient că relatările lui vor face cunoscut creștinismul dincolo de audiența limitată de la curtea imperială și lucrarea lui va aduce la cunoștința romanilor informații despre extraordinara răspândire a creștinismului.

,,Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu“ (Filipeni 1:12-14).

În scurt timp, creștinismul nu va mai fi privit ca fiind  doar o sectă a iudaismului, ci va deveni o religie internațională cu aspirații universale. Scrierile lui Luca au devenit astfel nu doar o documentare pentru avocatul apărării, ci o meticuloasă mărturisire de credință cu o profundă influență asupra lucrării misionare printre Neamuri. Evanghelia lui este o colecție unică de material istoric, rezultată dintr-o intens amplă cercetare personală la fața locului. În introducere, Luca îi spune lui Teofil că este conștient că mulți alții ,,s-au apucat să alcătuiască o istorie amănunțită despre lucrurile întâmplate printre noi“. Probabil că el avea informaţii despre Evanghelia lui Marcu, poate despre Evanghelia lui Matei și poate că aflase și despre alte scrieri contemporane. Scrierea lui Luca a fost însă rezultatul unor cercetări personale foarte minuțioase care include multe relatări ale participanților și ale martorilor oculari. Între acestea putem enumera relatările despre nașterea lui Ioan Botezătorul, aflată mai mult ca sigur din surse directe, mesajul îngerului către fecioara Maria (despre care nu putea ști decât Maria însăși),  cântarea Mariei, cântarea Elisabetei, cântarea lui Zaharia, etc. Ca procedeu literar, Luca s-a concentrat mai întâi asupra vederii panoramice și s-a coborât apoi la trăirile individuale.

Cu toate că n-a fost el însuși un apostol, n-a fost niciodată pusă în discuție așezarea scrierilor lui în canonul Noului Testament. Aceasta spune totul despre cum a apreciat Biserica Primară lucrarea lui extraordinară, ,,apostolică“ în conținut și autoritate, chiar dacă n-a ieșit de sub pana unui apostol.

Cuvintecheie şi teme caracteristice

Faptul că a stat atât de mult alături de Pavel îl face pe Luca să fie legătura firească dintre Dumnezeul evreilor, prin apostolul Neamurilor, către oamenii de pretutindeni. Influenţa exercitată de propovăduirea lui Pavel este evidentă în teologia Evangheliei scrisă de Luca. Remarcaţi cum la capitolul: „Instituirea Cinei Domnului” asemănările merg chiar şi până la folosirea aceloraşi cuvinte.

  1. Evanghelia lui Luca poate fi numită Evanghelia Omului Isus Cristos. Această afirmaţie nu este o blasfemie care neagă dumnezeirea Celui născut în Nazaret, ci este o proclamare a „întrupării” Fiului lui Dumnezeu, care a făcut posibilă „ispăşirea şi răscumpărarea”. Luca ni-L prezintă pe Domnul Isus ca descendent, nu numai al lui Avraam (Evanghelia lucrarea lui Matei), ci şi al lui ADAM, strămoşul tuturor oamenilor (vezi genealogia din cap. 3:23-38). Prin aceasta el îl aşază în şuvoiul scurgerii istoriei umane, ca Cel venit nu numai să participe deplin, dar şi să reaşeze omenirea în prerogativele pierdute prin de neascultarea lui Adam. Învierea Domnului Isus dintre cei morţi este dovada dată tuturor de Dumnezeu că „în Isus” se poate reveni „acasă”. Viaţa veşnică este oferită încă o dată omenirii prin Golgota. Cristos a venit să se facă pentru un timp „ca noi” pentru a putea să ne facă pentru veşnicie „ca El”.
  2. Evanghelia lui Luca este o evanghelie a bucuriei. Veți spune că Evanghelie ÎNSEAMNĂ o veste bună. Aveți dreptate, dar Luca accentuează în mod intenționat acest lucru. Cuvintele ,,laudă“, și ,,bucurie“ sunt folosite foarte des (Luca 1:14, 44; 2:10; 8:13, 40; 10:17; 15:5, 7, 10;  1:10; 19:6, 37; 24:41, 52).  Luca este singurul care menționează râsul asociat cu viitorul copiilor lui Dumnezeu:

,,Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde!“ (Luca 6:21 ).

În foarte cunoscutul capitol 15, toți cei care găsesc lucrurile pierdute se veselesc! (A propos de acest capitol, îmi pare rău că una din cele trei pilde a fost numită ,,pilda fiului risipitor“. Ar fi fost fost mai corect să i se spună ,Pilda tatălui risipitor“, pentru că tatăl și-a risipit averea, dându-i fiului cel mic ceea ce nu i se cuvenea încă! Tatăl și-a risipit dragostea pentru amândoi fiii și amândoi nu i-au înțeles-o! ).

Evanghelia lui Luca este recomandabilă celor nefamiliarizați cu Biblia și cu Dumnezeul ei. Lectura este simplă, iar mesajul este foarte îmbucurător.

  1. Evanghelia lui Luca este o evanghelie cerească. Luca îndreaptă  atenția cititorilor spre lucrurile cerești. El subliniază nașterea supranaturală a lui Cristos, implicarea Duhului Sfânt și importanța extraordinară a rugăciunii. El vrea ca toți cei care îi ce-i vor citi scrierile, indiferent de mediul din care vin, să ajungă în Cer. Cuvintele rostite de Domnului în Pilda celor invitaţi la ospăț însumează această dorință:

,,Atunci, stăpânul casei s-a mâniat şi a zis robului său: ‘Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.’ La urmă, robul a zis: ‘Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai este loc.’ Şi stăpânul a zis robului: ‘Ieşi la drumuri şi la garduri şi, pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa.“ (Luca 14:21-23).

Luca știe că Dumnezeu îi iubește pe oamenii din toate Neamurile și vrea să-i ducă în Cer, pentru că Domnul Isus este cu adevărat ,,Mântuitorul întregii lumi“.

SCHIŢA CĂRŢII

Prefaţa: Metoda şi scopul scrierii, 1:1-4A.

I. Identificarea Fiului Omului, 1:5-4:13 
A. Anunţarea naşterii lui Ioan Botezătorul, 1:5-25
B. Anunţarea naşterii Fiului Omului, 1:26-56
C. Naşterea lui Ioan Botezătorul, 1:57-80
D. Naşterea Fiului Omului, 2:1-20
E. Isus ca prunc adus la Templu, 2:21-38
F. Isus ca şi copil adus la Templu, 2:39-52
G. Botezul Fiului Omului, 3:1-22
H. Genealogia Fiului Omului, 4:1-13

II. Slujirea Fiului Omului, 4:14-9:50 
A. Începuturile slujirii Lui, 4:14-30
B. Autoritatea slujirii Lui, 4:31-6:11

C. Tovarăşii Săi de lucru, 6:12-49
1. Chemarea ucenicilor, 6:12-16
2. Caracteristicile ucenicilor, (Marea Predică), 6:17-49

D. Lucrările slujirii Lui, 7:1-9:50
1. slujirea celor bolnavi, 7:1-10
2. slujirea celor morţi, 7:11-17
3. slujirea celor îndoielnici, 7:18-35
4. slujirea celor păcătoşi, 7:36-50
5. alte slujiri, 8:1 -9:50

III. Lepădarea Fiului Omului, 9:51-19:27 
A. Refuzat de samariteni, 9:51-56
B. Refuzat de oamenii din preajmă, 9:57-62
C. Trimiterea celor 70, 10:1-24
D. Refuzat de un învăţător al Legii, 10:25-37
E. Primit în Betania, 10:38-42
F. Despre rugăciune, 11:1-13
G. Refuzat de neam, 11:14-36
H. Refuzat de farisei şi cărturari, 11:37-54
I. Refuzat, dar îi mai învaţă o dată, 12:1-19:27

IV. Osîndirea Fiul Omului, 19:28-23:56 
A. Duminică: 19:28-44
B. Luni: 19:45-48
C. Marţi: 20:1-21:38
D. Miercuri: 22:1-6
E. Joi: 22:7-53
F. Vineri: 22:54-23:55
G. Sîmbătă: 23:56

V. Biruinţa Fiului Omului, 24:1-53 
A. Biruitor asupra morţii, 24:1-12
B. Împlinitor al profeţiilor, 24:13-35
C. Biruitor asupra îndoielilor ucenicilor, 24:36-43
D. Biruitor dăruit Bisericii, 24:44-48
E. Biruitor împărţind biruinţa, 24:49
F. Biruitor înălţat în slava, 24:50-53

++++

Comentariu la text:

Eveniment incredibil în Nain (Luca 7:11-17)

(interacțiune cu o foarte poetică meditație zilnică a lui Ken Gire)

Nain este o localitate micuță înfășată delicat în căușul unei coaste muntoase care veghează deasupra văii Izreel. Primăvara, cât vezi cu ochii se întinde veselă pătura proaspătă de iarbă verde, înspumată pe ici pe colo de explozia multicoloră a florilor, iar în aer plutește amețitoare aroma pomilor roditori.

În inima cernită a văduvei din Nain nu era însă primăvară, ci iarnă rece și viscol nemilos. De două ori, moartea își întinsese degetele ei reci pe fereastra casei ei și-i furase pe cineva drag. Mai întâi îi luase soțul, iar acum, copilul. Pe singurul ei fiu.

În ultimii ani înfruntase cu speranță viitorul incert, dar acum, ultima ei rază de lumină se stinsese. Rămăsese singură. Fără cineva care s-o țină de mână. Fără cineva care s-o sprijine pe drum. Fără cineva care s-o mângăie când adormea plângând seara. Fără cineva care să-i dea bună dimineața în zori. Fără cineva pentru care să pregătească micul dejun. Fără cineva cu care să-și petreacă zile de sărbătoare sau pe cele obișnuite, fără cineva cu care să-și ducă zilele … Fără cineva cu care să îmbătrânească împreună și care să-i poarte apoi de grijă în toamna vieții. Singură. Cu nimeni.

Nu-i rămăsese decât o casă goală și pustie, ca o scoică uscată. O casă care renunțase de mulți ani să-l mai primească în prag pe soțul ei, iar acum pierduse și nădejdea că fiul ei îi va mai trece vreodată pragul. O casă în care tăcerea măsura de acum trecerea fără sens a timpului în dărăpănarea ei ireversibilă. O casă din care se scurgea acum râul amintirilor izvorâte din fiecare cameră. O casă fără zgomot de voci, fără ecouri de râset, fără șoapte de iubire.

Inima văduvei din Nain era apăsată de câteva vrafuri de amintiri, prea puține și prea recente ca s-o poată încălzi ca o pătură protectoare de fiorii care-i pătrunseseră acum ființa. Ridurile mari de pe obrajii secătuiți de lacrimi anunțau că o parte mare din ființa ei murise de fapt și că această a doua înmormântare era avanpremiera propriului ei drum spre neființă.

Sicriul searbăd era însoțit spre groapa de la capătul procesiunii de cortegiul consătenilor consternați și ei de nenorocirea care dăduse peste biata femeie. Un cor de bocitoare murmurau ceva de jale, iar bărbați serioși și gravi rosteau în bărbi rugăciuni solemne. După socotelile de atunci, era o muțime mare, semn că mai toți pricepuseră drama femeii și participau triști la ultima scenă a acestei tragedii. În mijlocul tuturor însă, văduva din Nain era … singură.

Suferința și speranța, ca două fluvii la confluență, s-au întâlnit în ziua aceea la poarta Nainului, când cerul și moartea au stat față în față. Două mulțimi s-au întâlnit atunci la poarta cetății. Una tristă în urma sicriului, iar alta veselă și entuziastă Îl urma pe Isus din Nazaret. Una ieșea din cetate, alta căuta să intre. Una însoțea moartea, cealaltă însoțea viața. În semn de respect, probabil că mulțimea care-L urma pe Isus s-a dat la o parte să facă loc cortegiului funerar. Mișcat de tragedia văduvei aplecată ca o salcie plângătoare peste un lac de lacrimi, Isus din Nazaret s-a apropiat  de ea, a privit-o și I s-a făcut milă de ea. Îl cunoștea? Nu știm. Nainul est la doar 16 kilometri de Nazaret. Știm însă că în clipa aceea nimeni n-a cunoscut-o și n-a înțeles-o pe văduva din Nain ca Cel cu care s-a întâlnit la poarta dinspre cetate spre cimitir.

,,Nu plânge!“ i-a zis El. Aceasta nu este o expresia desprinsă din manualele de pastorație, ci o asigurare venită din partea unuia Atotputernic. ,,Nu plânge!”

Fără să-i pese că rabinii L-ar putea declara ,,necurat“ pentru atingerea de un mort, Isus s-a atins de lada în care se afla cel mort și a spus: ,,Tinerelule, scoală-te, îți spun!“ Sunt cuvinte adecvate relației cu un adolescent, întotdeauna pornit parcă să nu asculte și zăbavnic să se așeze sub autoritatea adulților.

Încă o dată tipic pentru un adolescent, tinerelul ,,a șezut în capul oaselor și a început să vorbească“.

Niciodată n-a fost un glas mai plăcut pentru văduva din Nain! Ce a spus mortul înviat? N-are nici o importanță. Urechile ei n-au înțeles cuvintele pentru că inima din piept îi bătea ca două ciocane care-i asurzeau timpanele.

Două cuvinte pentru o inimă îndurerată și cinci cuvinte pentru cel mort. Atât a fost de ajuns. A fost suficient ca Isus din Nazaret să smulgă un suflet din degetele reci ale morții și să-l redea unei inimi fierbinți de mamă.

Iarna a fost învinsă de primăvară. Moartea a fost biruită de viață. Cimitirul a pierdut și a câștigat cetatea. Și prin toate acestea, o văduvă și-a recăpătat speranța de viitor, o mamă și-a recăpătat un scop în viață și un sprijin la bătrânețe, o casă s-a umplut iar de conversații și o veste s-a răspândit ca un foc rapid de miriște în lume: ,,Un mare Prooroc s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său“.

Este interesant că minunea nu s-a întâmplat pentru că a cerut-o femeia. Nu ni se spune nici măcar că ea a avut credință pentru așa ceva. Nu ni se spune că ea L-ar fi oprit pe Isus din Nazaret. N-a fost nevoie s-o facă. A făcut-o El. Tocmai de aceea venise … nu numai în Nain, ci în toată lumea.

Reclame

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Răspundem aici cererii uriașe de explicații la Biblie. Tipărite, aceste studii au fost vândute odată cu sutele de mii de exemplare ale “Bibliei cu explicații“ (aceasta poate fi comandată și azi de la Christian Aid Ministries, Ohio, USA – tel. 330-893-2428)

Tirajele foarte mari n-au reușit însă să satisfacă interesul generat de aceste studii și n-au ajuns nici pe departe “peste tot“. La solicitarea multora, le oferim pe acest blog, unde avem avantajul că le putem completa și îmbunătății continuu.

Preluați și folosiți parțial sau total.

No copyright! Just spread the Light!

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 137 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: